Să presupunem că joi, la CSM, s-ar fi dus preşedintele Traian Băsescu, nu premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
La televiziunile ce se pretind de ştiri ar fi plouat cu denunţuri şi proteste liberalo-social democrate împotriva ingerinţelor prezidenţiale în activitatea justiţiei noastre independente. Când premierul se duce la CSM este însă cu totul altceva, nu-i aşa?
La încheierea vizitei, declaraţiile de presă ale doamnei Lidia Bărbulescu şi ale premierului încercau să ne convingă că nu ar putea fi vorba de vreo încălcare a independenţei justiţiei - Doamne fereşte! -, ci doar de un dialog firesc între instituţii. Dar „cine se scuză se acuză“, iar accentul pe chestiunea independenţei suna fals, trădând jena vorbitorilor. Doamna Bărbulescu îşi va fi amintit probabil că antecesorul ei, Dan Lupaşcu, a refuzat în ianuarie 2006 invitaţia premierului Tăriceanu de a avea o discuţie la guvern, afirmând că „nu va accepta subordonarea CSM în faţa executivului sau a politicului“, iar prim-ministrul se va fi gândit că ticăloşii de ziarişti vor evoca din nou telefonul dat în mai 2005 lui Ilie Botoş pentru a se interesa de soarta amicului Patriciu, precum şi întâlnirea forţată de la sediul guvernului dintre Monica Macovei şi acelaşi amic aflat în anchetă.
Într-adevăr, ticăloşii de ziarişti nu au uitat nimic, dar trecutul nu este singurul motiv pentru care vizita premierului la CSM este nelalocul ei. Domnul Tăriceanu conduce o echipă de miniştri din care mai mulţi membri au fost excluşi pentru că sunt cercetaţi de DNA şi care are şi acum în componenţa sa miniştri cercetaţi de procurorii anticorupţie. Iar faptul că prim-ministrul şi l-a luat drept consilier pe justiţie pe însuşi Tudor Chiuariu, cel care, fiind cercetat de DNA, a vrut să decapiteze şi apoi să desfiinţeze practic direcţia condusă de Daniel Morar, ne face să ne întrebăm în ce termeni vor fi discutat oare doamna Bărbulescu cu domnii Tăriceanu, Chiuariu şi Meleşcanu despre lupta anticorupţie. Şi apoi, ce să-i mai ceri distinsei doamne după ce a sesizat Curtea Constituţională în privinţa avizului parlamentului pentru cercetarea miniştrilor-parlamentari? Înţelegem totodată de ce procurorul general Codruţa Kovesi, care s-a situat pe o poziţie contrară, nu a fost invitată la întânirea cu premierul, dar ne întrebăm cât de relevante vor fi fost discuţiile de joi pe tema raportului de monitorizare al Comisiei Europene. Cum ministeriatul lui Tudor Chiuariu ne-a adus critici la scenă deschisă, în raportul intermediar din ianuarie, privind sistemul judiciar românesc şi stadiul luptei anticorupţie, ne imaginăm ce contribuţie importantă va fi adus consilierul premierului la această discuţie.
Probabil însă că nu trebuie să ne facem prea multe griji: după o oră şi jumătate de discuţii la nivel înalt nu am aflat decât că CSM va primi un sediu nou, iar premierul le-a cerut magistraţilor să nu mai intenteze procese pentru a obţine măriri de salariu. Ne-am fi aşteptat ca doamna Bărbulescu să-l pună la punct pe Călin Popescu-Tăriceanu şi să-i amintească de dreptul fiecărui cetăţean, inclusiv al magistraţilor, de a se adresa justiţiei pentru rezolvarea unui litigiu. Gardiana independenţei magistraţilor însă părea copleşită de generozitatea prim-ministerială în privinţa sediului, aşa că impresia finală este că acolo a avut loc un fel de târg, botezat pompos dialog instituţional.
Totuşi, premierul nu s-a dus la CSM ca să discute despre sediu şi salarizare, ci pentru un scop mult mai important, şi anume pentru a cimenta o alianţă între politicienii care susţin guvernul şi acea parte a elitei magistraţilor dispusă să-i apere pe demnitari de rigorile legii - alianţă necesară într-un an electoral, pentru a conserva privilegiile elitei PNL-PC-PSD-UDMR-PRM şi pentru a bloca orice tentativă de schimbare reală în societate. Cine nu a înţeles încă, va înţelege în curând cât de primejdioase sunt pentru statul de drept legăturile dintre politicieni şi magistraţi.
Recomandările noastre
