Înjunghiaţi în plină stradă, în Berceni

Înjunghiaţi în plină stradă, în Berceni

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi, în urma unei bătăi cu cuţite petrecută azi-noapte pe bulevardul Obregia din cartierul Berceni.

Tinerii care au fost înjunghiaţi, aşteptau troleibuzul în faţa cinematografului Cultural din sectorul 4 al Capitalei. Ei au intrat într-o altercaţie spontană cu alţi cinci tineri care treceau prin zonă.

Aceştia au scos cuţitele, iar conflictul s-a transformat într-un adevărat măcel.

Un tânăr de 19 ani a fost ucis, iar un altul  este internat în stare gravă la spitalul Bagdasar, din cauza unei plăgi în zona craniană.

Andrei Tătar a murit din cauza secţionării arterei femurale, ceea ce a provocat pierderea masivă de sânge, au spus medicii de la spitalul Bagdasar-Arseni.

Celălalt tânăr de 19 ani, a fost adus la spital cu o tăietură de zece centimetri în zona capului. El va rămâne internat pentru câteva zile. Alţi doi amici ai victimelor au fost agresaţi, însă medicii au apreciat că rănile suferite nu necesită internarea.

Una dintre persoanele din grupul agresor a scos un cuţit şi i-a lovit pe cei patru tineri, care aveau vârste între 18 şi 23 de ani, susţin autorităţile.

Un procuror al Parchetului Tribunalului Capitalei s-a deplasat la locul agresiunii, prelevând probe. Mai multe persoane vor fi audiate astăzi în legătură cu acest caz.

Poliţia a lansat un apel, cerând tinerilor martori la conflict să se prezinte în faţa anchetatorilor, întrucât tăinuirea înseamnă complicitate la omor şi tentativă de omor, infracţiuni care se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului sunt rezervaţi în a da detalii despre incident, însă au precizat că deja există un cerc de suspecţi. Atacatorii riscă să fie cercetaţi pentru omor calificat şi pot sta până la 25 de ani în închisoare.

(07:18)

Ne puteți urmări și pe Google News