Ford mai scoate bani pentru Craiova

Ford mai scoate bani pentru Craiova

Comisia Europeană i-ar putea cere producătorului american Ford mai mulţi bani pentru preluarea Automobile Craiova.

Contractul de privatizare al Automobile Craiova ar putea fi modificat în următoarele luni dacă executivul european va cere acest lucru. Potrivit preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, reprezentanţii Ford nu se gândesc să renunţe la preluarea Automobile Craiova şi vor începe activitatea în Oltenia cel mai târziu în luna aprilie.   „Vom cere guvernului să solicite parlamentului să aprobe legea de privatizarea a Automobile Craiova în procedură de urgenţă. Dacă legea nu va fi aprobată până la 14 martie, atunci avem un motiv justificat să prelungim valabilitatea contractului. Oricum, cred că, în luna aprilie, Ford va intra în societate“, a declarat Atanasiu, citat de Mediafax. Reprezentanţii AVAS şi oficialii Ford au prelungit deja valabilitatea contractului până pe 14 martie, iar Atanasiu susţine că a primit promisiuni de la Comisia Europeană că, până la sfârşitul lunii februarie, va exista un răspuns oficial. Modificări la preţ, nu şi la investiţii Comisia Europeană a demarat, în octombrie, o anchetă privind o serie de ajutoare de stat care ar fi fost acordate în cadrul privatizării Automobile Craiova şi care ar fi scăzut preţul de vânzare la 57 de milioane de euro. La aceste părţi de contract se va umbla şi în perioada următoare. „Probabil vor fi puse câteva condiţii, dar nu de natură să producă rezilierea contractului.

Spre exemplu, să se pluseze ceva acolo sau să fie schimbat articolul cutare. Totodată, ei pot să considere că unele dintre prevederi pot conduce la ideea că ar putea fi un ajutor de stat şi ca să nu fie ajutor de stat ar trebui mărit preţul cutare cu atât“, a mai spus şeful AVAS.

Surse apropiate negocierilor cu Comisia Europeană susţin că investiţiile şi promisiunile făcute de Ford odată cu semnarea contractului nu vor fi afectate. Producătorul american va investi la Craiova peste 675 milioane de euro pentru modernizarea şi retehnologizarea fabricii şi va creşte numărul de angajaţi de la 3.900 la 7.000. Anual, din fabrica din Oltenia vor ieşi peste 300.000 de maşini. LA PACHET Investitori interesaţi de portofoliul statului Mai multe fonduri de investiţii s-au arătat interesate de preluarea „la pachet“ a societăţilor aflate în administrarea AVAS.

„Am primit oferte de toate tipurile, de nici nu vă imaginaţi. (...) Spre exemplu, am primit de la fonduri de investiţii oferte de preluare în bloc a unor participaţii sau de preluare a întregului portofoliu“, a spus preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu. Acesta a adăugat că au fost cazuri în care un investitor dorea să devină acţionar minoritar la mai multe societăţii şi să le preia managmentul, iar ulterior să devină acţionar majoritar, însă legislaţia actuală nu permite acest lucru. AVAS deţine participaţii majoritare la câteva zeci de companii, printre care Antibiotice Iaşi, complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Electrica, Romarm, Oltchim, 50 dintre acestea fiind în programul de privatizări pentru 2008.

Ne puteți urmări și pe Google News