Speriată de presa care o asalta, stripteuza Dita Von Teese a chemat poliţia.
Balul Operei de la Viena, desfăşurat tradiţional pe 31 ianuarie, a strâns nenumărate personalităţi din toate domeniile: politică, showbiz, economie şi cultură. Atenţia s-a concentrat, însă, asupra unui număr mic de staruri şi, mai ales, asupra invitatei mogulului imobiliar Richard Lugner, dansatoarea de lux Dita von Teese. Deşi declara că se simte excelent în romanticul oraş Viena, Dita s-a speriat de tumultul de la bal şi s-a refugiat pentru câteva minute într-o toaletă.
Prezenţa Ditei a fost uşor „umbrită“ de musafirul surpriză al serii, actriţa Teri Hatcher („Neveste Disperate“), care a venit la bal „la invitaţia unor prieteni“ şi care a petrecut, după cum a spus-o chiar ea, o „seară foarte specială, cum nu s-ar putea petrece vreodată în America“. Bianca Jagger, fosta soţie a cântăreţului Mick Jagger, îmbrăcată într-o rochie aurie a creatorului Romeo Gigli, a savurat şi ea cel mai mai mare bal al lumii. „A fost de vis, aşa cum mi s-a spus că va fi şi mult mai mult decât mi-am imaginat“, a spus Jagger. Dita a cerut protecţia poliţiei Dita von Teese, fosta soţie a rockerului american Marylin Manson, parcă mai frumoasă decât oricând în rochia ei gri (semnată Ellie Saab), s-a arătat la început fascinată de bal, spunând că „este cea mai strălucitoare noapte pe care a petrecut-o vreodată, chiar mai frumoasă decât extravaganta ceremonie Oscar“. Mai târziu, însă, într-un moment în care mergea în compania gazdei sale, Lugner, spre loja primarului Vienei, Dita s-a speriat de jurnaliştii care o asaltau, s-a ascuns într-o toaletă şi a cerut protecţia poliţiei. Niciun echipaj de poliţie nu a tulburat balul, aşa că Teese a străbătut mulţimea, ajutată de Lugner, până în lojă, de unde nu s-a mai mişcat până la puţin timp după miezul nopţii, când a părăsit balul. Supărată şi speriată de uriaşul „interes“ care i s-a acordat, Dita a refuzat să mai acorde vreun interviu după ce şi-a părăsit „refugiul“. Legende din sport la Viena Balul-balurilor a fost pus sub semnul sportului anul acesta, având în vedere că Austria va fi una dintre gazdele Campionatului European de Fotbal din vara aceasta, iar Heinz Palme, coordonatorul guvernamental al Euro 2008 şi-a propus ca fiecare ţară participantă la campionat să fie reprezentată de o personalitate a sportului autohton. Gimnasta Nadia Comăneci a fost invitată să reprezinte sportul românesc la această ediţie „specială“ a manifestării.
Alături de Nadia, printre invitaţii la bal s-a mai numărat legenda fotbalului german Franz Beckenbauer, antrenorul naţionalei Greciei, Otto Rehagel, şi alţi sportivi europeni, care au fost întâmpinaţi de cancelarul austriac Gusenbauer şi conduşi în loja de primrang „Proszeniumloge“.