Bătălia pentru Casa Albă este din ce în ce mai strânsă între cei doi favoriţi din tabăra republicanilor, senatorul de Arizona, John McCain, şi fostul guvernator de Massachusetts, Mitt Romney, potrivit ultimelor sondaje publicate înaintea alegerilor primare de astăzi din Florida.
McCain era cotat cu 33% din sufragii, iar Romney cu 30%, într-un sondaj condus şi publicat ieri de Zogby International, în timp ce un altul, difuzat de canalul public C-Span duminică, îi dădea pe cei doi republicani la egalitate, cu 30% din intenţiile de vot. Fostul primar al New Yorkului, Rudolph Giuliani, mult timp favorit în tabăra republicană, a adunat doar 14% dintre preferinţ ele alegătorilor, iar fostul guvernator de Arkansas, Mike Huckabee, 13%. Câştigătorul din Florida s-ar putea bucura de un elan decisiv înainte de „super-marţea“ din 5 februarie, când peste 20 de state americane îşi desemnează electorii. McCain a primit în acest weekend susţinerea guvernatorului de stat Charlie Crist, a cărui cotă de popularitate se apropie de 70%, şi a senatorului de Florida Mel Martinez, a cărui influenţă este puternică în rândul comunităţii americanocubaneze.
Romney, bogat om de afaceri mormon, se bucură de sprijinul lui Liz Cheney, fiica vicepreşedintelui Dick Cheney. Candidaţii republicani mizează pe votul celor nouă procente de electori încă indecişi, pentru a înclina balanţa în favoarea lor în alegerile primare din Florida.