ÎPS Arhiepiscop Bartolomeu arată că şi la Cluj s-a trecut printr-o situaţie similară, dorindu-se Mitropolie, dar am socotit că Ardealul nu poate fi împărţit.
Ardealul cu două mitropolii în nord şi sud ar constitui un atentat la unitatea Ardealului. Consider că se dă dovadă de foarte multă nerăbdare“ (BOR - Buletinul Oficial al Patriarhiei Române; nr. 1-4, ianuarie-aprilie, 2004, pag. 378). Povestea e cunoscută: în 2005 favoritul vlădicăi Bartolomeu nu a reuşit să obţină scaunul de mitropolit al Ardealului. Rezultatul? Pe 17 ianuarie 2006 se înfiinţa Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Sub pretextul, absolut real, de: „reorganizare“, „perspectiva unei activităţi pastoral-misionare mai intense“, „dinamizarea pastoraţiei în Biserică“, „ieşirea din inerţia paseismului pios“ şi „provocă rile lumii contemporane“. „Preţuim trecutul, dar cu ochii spre viitor. Ucenicii nu pot rămâne la nesfârşit învăţăcei, ei s-au pregătit să devină apostoli“, spunea ÎPS Bartolomeu Anania. Cuvinte mari.
Bătrânul ierarh mai învinsese o dată. Întrebat despre poziţia din 2004 - „atentat la unitatea Ardealului“ - ierarhul de la Cluj a răspuns aidoma lui Iorga: „Omul îşi mai schimbă părerile“. Săptămâna acesta se împlinesc doi ani de la înfiinţarea Mitropoliei de la Cluj. În comparaţie cu speranţe şi promisiuni, bilanţul e sărăcăcios.
Cu excepţia unor pastorale şi scrisori deschise admirabile, o revistă „Tabor“ de mare ţinută şi pensionarea PS Ioan al Oradiei, administrativ, lucrurile au rămas în vechea matcă. Problema dosarelor clerului, prezenţa religiei şi a icoanelor în şcoli, modul cum trebuie făcute şi acceptate donaţiile, relaţiile cu Biserica Unită, moştenirea Gojdu, canonizările de sfinţi ardeleni sunt realizări, dar fireşti. La Bistriţa s-a refuzat înfiinţarea unei episcopii, la Satu-Mare şi Mureş la fel.
Nu mă întrebaţi de ce! Cu chiu, cu vai, la Zalău a luat naştere o nouă eparhie. Un proverb franţuzesc spune că „pomul se judecă după fructe, nu după flori, iar omul se judecă după reuşite, nu după declaraţii“. Din nefericire pentru ÎPS Bartolomeu, cei doi ani de mitropolit n-au fost strălucitori, ba dimpotrivă. Poate şi din cauza unui accident care l-a ţintuit la pat, iar la 87 de ani e greu să mai fii leu. Apatia mitropolitului Anania a crescut şi mai mult după eşecul în cursa pentru patriarhie.
O aventură în care a fost târât fără voia lui de unii apropriaţi, care, departe de a fi nişte oameni realişti, au început după rezultat să împroaşte cu lături în stânga şi-n dreapta, să vorbească despre „trădare“. Să zgândăre angoasele bătrânului ierarh în loc să-l lase să intre în istorie necompromis. Ca un simbol, o legendă, nemurdărit de coteriile unor pescuitori în ape tulburi.
Ce s-a ales de „acest 1 decembrie 1918“ cum denumea un publicist înfiinţarea Mitropoliei? Nimic! „În acest demers nu poate fi vorba despre vanitate“, spunea ÎPS Bartolomeu. Privind rezultatele poţi spune: ba despre asta a fost vorba! Iar astăzi, când sunt întrebat despre Mitropolie, răspund ca Tudor Postelnicu la proces: „Am fost un dobitoc“.
Recomandările noastre
