Fără îndoială, venerabilul jurnalist este cel mai mare făcător de gazete și talk-show-uri sportive al ultimilor 30 de ani. A învățat să scrie două generații de ziariști de sport și încă își mai predă lecțiile de viață

A învățat poloneza la Universitate, dar a ajuns taxator și controlor pe tramvaie. S-a însurat cu o americancă, dar s-a întors în România în vremea când toată lumea voia să plece din țară. A scris și despre medicină, și reportaje, și anchete sociale, dar sportul este domeniul care l-a consacrat. Este printre ultimi cronicari sportivi de acum două generații care încă este activ. Ioan Chirilă, Ion Cupen, Cristian Țopescu și alții de talia lui s-au dus.

Au mai rămas doar el cu Radu Cosașu să ne încânte cu scrierile și zicerile lor. Dar, înainte de toate, Ovidiu Ioanițoaia a fost un mare făcător de gazete de sport. A fondat și condus cele mai importante ziare sportive și  a moderat cu echilbru cele mai de succes talk-show-uri în acest domeniu plin de orgolii, prietenii și dușmănii. Are 74 de ani și doar ce s-a băgat într-un nou proiect, tot de televiziune care se numește, cum altfel: „Prietenii lui Ovidiu”.

 S-a însurat în America, dar s-a întors în comunism după patru luni

 Ovidiu Ioanițoaia s-a căsătorit cu o americancă, a plecat în America și a divorțat repede. Cum a fost posibil așa ceva la începutul anilor ’70, în plină „Epocă de Aur”? Ovidiu Ioanițoaia se foiește, puțin stânjenit. „Se întâmpla în 1972... Cînd am împlinit 70 de ani, colegii din redacție mi-au dedicat un număr de ziar, de ziua mea. N-am știut că apare că nimeni nu m-a întrebat nimic. O surpriză. Acolo a apărut informația că am stat doi ani în America. Da’ eu n-am stat decît patru luni! A fost o dragoste la prima vedere și un divorț tot la prima vedere”, râde venerabilul gazetar.

Povestește, pe repede-înainte, că prima sa nevastă era rudă cu un senator american și d-aia a primit aprobare repede de a pleca în State: „Mi-a zis că a vorbit personal cu Ceaușescu. Eu scriam atunci la «Sportul popular»... Am cunoscut-o la o cafea la București. Studiase limbi romanice și era în vizită la București ”.

Apoi, sapă prin amintirile de acum aproape jumătate de veac: „Socru-meu avea un lanț de magazine de confecții, «Le Roy», aproape 50, nu mai știu. Era un om foarte cumsecade, evreu, care începuse ca băiat de prăvălie. Noi locuiam în New Jersey. Când a auzit că vreau să divorțez mi-a spus că-mi dă un magazin cadou. Da’ nu-mi ardea mie de comerț! Mi-a oferit chiar un an sabatic, să plec cu nevasta în jurul lumii. N-am vrut. A fost un șoc cultural cu o lume pe  care n-am înțeles-o și care nici ea nu m-a înțeles”.

13 luni fără serviciu că: „A scuipat pe pămîntul patriei”

Ioanițoaia spune că dacă ar fi avut mintea de acum, de om la 74 de ani, trecut prin viață, probabil nu și-ar fi pierdut răbdarea atît de repede. Îl umflă râsul cînd își amintește că, după 21 de ani când s-a întors în America cu ocazia unei festivități sportive, i-au zis americanii pe aeroport că „Green Card”-ul său – permisul de muncă în SUA– e încă valabil. Apoi, oftează: „Când m-am repatriat am stat 13 luni fără serviciu. Trăiam din împrumuturi. Mi s-a reproșat, la «Secția presă» a C.C.-ului că: «Ai scuipat pe pământul patriei».

A revenit în țară și s-a apucat de presă la modul serios. La „Flacăra” lui Adrian Păunescu, din câte se știe, a scris la început rubrica medicală, pentru scurt timp. Confirmă că s-a ocupat de medicină, dar și de sport: „Așa mi-a zis Adrian Păunescu, că tata era medic”. Și, cum s-a descurcat cu Păunescu, că se știe că era un om dificil? Râde: „Am fost unu’ dintre cei cu care s-a înțeles bine. Aveam o tehnică: «Zi ca el și fă ca tine!». Păunescu n-avea răbdare. Făcea 20 de lucruri deodată și nu-i plăcea să-l contrazici”.

I-a mâncat pepenele lui Păunescu

În cartea „Misterele lui Mister”, Cornel Dinu povestește o întâmplare. Adrian Păunescu era undeva în provincie și Ioanițoaia trebuia să-i ducă niște materiale la citit. Păunescu primise în București o remorcă de pepeni și i-a transmis să-i aducă în porbagajul mașinii, că tot trebuia să-i aducă, unde era, niște texte. Ovidiu mai era cu cineva și pe drum, fiindu-le sete, s-au oprit și au mâncat doi pepeni. Când au ajuns, Păunescu, care știa cu câți pepeni plecaseră, i-a numărat și s-a supărat. E adevărată povestea?

Bătrânul ziarist confirmă, parțial: „Și aici e un pic de folclor. Eram cu un coleg, Sorin Postolache, mare caricaturist. Inventarul îl făcuse taică-său, nea Costică, și îi duceam pepenii unui frate de-al său, Antipa, la Sibiu, unde era Păunescu cu Cenaclul Flacăra. Erau vreo 30-40 de pepeni înghesuiți în portbagaj și în spate că scosesem bancheta. Am mâncat doar unul! Cînd am ajuns, ăla i-a numărat și a constatat lipsa. Păunescu n-a avut nicio treabă”.

 Dat afară de la Flacăra pentru o sticlă de votcă

A fost mutat de la Flacăra fiindcă i-a dus lui Păunescu un cadou de ziua lui, Păunescu fiind în dizgrație după tragedia cu Cenaclul de la Ploiești, în care au murit oameni. Care e povestea? Jurnalistul își frământă palmele:

„Exact asta e! Păunescu rămăsese cu impresia că printre cei care l-au trădat aș fi fost și eu. N-a vorbit cu mine vreo șase luni. Fuseseră niște ședințe de «înfierare» și avea și mulți dușmani. El îmi făcuse un bine imens cînd m-a angajat... I-am dat telefon și i-am spus «La mulți ani» și mi-a zis să trec pe la el. M-am dus cu o sticlă de votcă Finlandia și i-am dat-o în curte, că n-am intrat. Mai erau doi colegi care au intrat. După o săptămână am fost dați afară tustrei, că se aflase că aniversarea sa se transformase într-un soi de miting anti-Ceaușescu. Era în 1986. Am stat două luni pe tușă și, după ce m-am dus la «Secția presă» de la C.C., și le-am zis, după ce m-au verificat din nou, m-au trimis la «Sportul popular», cică, la cererea mea. Or eu nu făcusem nicio cerere”.

Relația cu „Corleone”

Apoi a lucrat și pentru Victoria București, echipă de fotbal despre care se zicea că e a Securității. Îi făcea lui Dumitru Dragomir, care era președintele clubului, programele de meci. Cum a fost? Nu neagă și dezvoltă: Da. Le făcea și le luam banii. Și chiar le-am luat banii! Nu-i nicio rușine. Am fost în mai multe deplasări cu Mitică Dragomir ca translator, că el nu știa nicio boabă de limbă străină”.

După Revoluție a lucrat la „Sportul românesc”, ziarul lui Mitică Dragomir. Ce relație a avut atunci cu „Corleone”. E adevărat că și Vica, soția lui Mitică, participa uneori la ședințele de sumar? Ovidiu Ioanițoaia se burzuluiește o țâră: „Eu l-am înființat! Da’ nu e adevărat..., da’, la un moment dat, Vica devenise un factor important de influență și de decizie. Dragomir o asculta, cum a făcut-o toată viața. Pericolul era că nea Mitică începuse să și scrie și să dea linia. El, fără «Sportul roșu», n-ar fi ajuns nicidată la Ligă! Își preda manuscrisele dactilografei și cei tineri făceau mișto de greșelile sale gramaticale, că scria cu «miau» și «țiau»”.

 Divorțul de Mitică Dragomir

În 1992, după un meci pierdut în Grecia de Naționala României, selecționerul Mircea Rădulescu și-a dat demisia. Ce rol a avut Ioanițoaia în acel episod? L-a sfătuit pe Rădulescu să nu demisioneze zicându-i că: „Abia așteaptă ăștia să te dea afară?”, sau i-a zis să semneze o demisie la mișto, pentru că nu va fi aprobată? Ioanițoaia zâmbește: „E adevărat. Mi-a zis că-și dă demisia și i-am spus să nu și-o dea că i-o aprobă. Dup-aia, absolut șocant, Mircea Rădulescu a spus că eu l-am influențat și l-am împins să demisioneze”.

În fine, după o vreme, Ioanițoaia a plecat de la „Sportul Românesc” cu toată echipa și a făcut, în 1997, „Pro Sport”, un cotidian de mare impact la acea vreme. Gazetarul simte vânt în vele: „Propunerea lui Adrian Sârbu era mai veche, iar relațiile redacției cu Dragomir se stricaseră din cauza atitudinii sale de vechil. Le spunea lui Tolontan, Geambașu și Buzărin că-s servitorii lui și că trebuie să execute ce le spune stăpânul. El avea o grămadă de prieteni, dar și tot atât de mulți dușmani. Nu se mai putea! Plus că banii lui Sârbu erau mai mulți și condițiile de lucru net superioare”.

 Episodul Ouagadougou și 124 de țări vizitate

Radu Banciu a povestit cum, în 1998, s-a chinuit multe săptămâni, să-i facă rost de bilet de avion și cazare în Burkina Faso, acolo unde se desfășura Cupa Africii.  A zis că Ioanițoaia nu a rezistat decât trei zile acolo, apoi s-a întors în țară. Cum a fost experiența la Ouagadogou? Se îmbujorează și neagă vehement: Am sta cît a trebuit să stau! M-am întors după două săptămâni. Țin minte că aveau o singură stradă asfaltată și că, pe aeroport, ne-a întâmpinat vicepreședintel țării care ne-a pus pe gât o ghirlandă de flori și ne-a zis: «Bine ați venit în cea mai săracă țară din lume!»”.

Apropo, câte țări a vizitat? Se scarpină în cap: „Mi-ai ieșit la recensământ 124. Da’ cel puțin jumătate le-am văzut pe banii mei! Mi-a plăcut să călătoresc. Am fost și la Capul Horn și, anul ăsta, mă duc la Capul Bunei Speranțe. De copil am visat, citind «Toate pânzele sus!», să ajung la Punta Arenas, Ushuaia și Valparaiso. Am ajuns”. Mai adaugă că cel mai mult i-a plăcut în Maldive, dar că rămâne în România.

„Procesul etapei” și cum a învățat poloneză degeaba

Cine a fost invitatul cel mai dificil pe care l-a avut la „Procesul Etapei”, de la PRO TV, cel mai vizionat talk-show sportiv românesc? Cade pe gânduri. Nea Ovidiu, cum îi spun apropiații, a fot mai mereu „pe prietenie”, nu i-a plăcut să-și facă inamici: „E greu de spus... Un personaj dificil, cu care te descurci greu, e Pițurcă. Pe Gigi Becali nu l-am invitat deloc în ultimii zece ani de emisiuni la TV. Circul se face în altă parte”. Dar cu frații Ioan și Victor Becali cum a fost? Nea Ovidiu e prudent: „Am avut cu ei o relație civilizată. Eu cam știam cum să-i iau, să nu se dea foarte tare în spectacol”.

Ioanițoaia a terminat facultatea de filologie cu specializarea în polonă. De unde până unde? Iar îl umflă râsul: „Din întâmplare! Terminasem liceul la Giurgiu, ca șef de promoție. Părinții mei erau divorțați și eram cam debusolat. Cu dosarul de înscriere la examen în facultate la subraț m-am dus la Universitatea din București. Voiam să dau la arabă, da” în anul ăla nu erau locuri scoase la concurs. Secretara mi-a sugerat bulgara, slovaca, rusa sau polona. Ultima mi-a plăcut cum sună. Am învățat poloneza, da’ nu mi-a folosit la nimic”.

Taxator și contolor la ITB

În Polonia, totuși, a fost. Se întâmpla în 1965, pe cînd era student. A avut ocazia să-l cunosac și pe viitorul papă Ioan Paul al II-lea. Bătrînul ziarist scormonește prin memorie: „Papa era, pe atunci, doar arhiepiscop de Cracovia și se ocupa, printre altele, și de studenții străini. Am dat mâna cu el și am făcut și o drumeție, chit că nu-mi plcea să merg pe jos. Nici acum nu-mi place, da’ o fac din motive de sănătate”.

Sărim de la una la alta. Dar cum un absolvent de polonă a ajuns la ziarul Sportul? Se mândrește: „Tot din întâmplare. Terminasem facultatea tot ca șef de promoție, da” se făcea repartiție guvernamentală și prioritate aveau absolvenții de la «română». Degeaba eram io șef de promoție dacă înaintea mea erau alți 200... Mă trimiseseră în satul Alungeni, comuna Turia, județul Harghita. Nu m-am dus și n-am ajuns acolo nici până azi. Chiar regret că nu m-am dus în vizită”.

Și mai spune care a fost primul său job. Unul care n-avea nicio legătură cu ce învățase: „M-am angajat ca taxator pe tramvai, la ITB, apoi pe autobuz. Dup-aia am trecut la serviciul «traduceri» al ITB-ului, că era în dezvoltare și aveau nevoie de traducători. La angajare nu le-a venit să creadă că terminasem la Universitate și și mi-au scris în acte «Universitatea populară»”. Se sparge de râs, dar uită să răspundă la întrebare. Mă rog, fără miză.

 De la „Procesul Etapei”, la „Recursul Etapei” și, înapoi, la primul articol tipărit

Cât de mult a contat la notorietatea sa pentru succesul emisiunii „Procesul Etapei” și, apoi, la „Recursul Etapei”? Ovidiu Ioanițoaia este modest: „Emisiunea s-a datorat în mare măsură lui Adrian Sârbu. Era o clonă a unei emisiuni celebre din Italia. A fost prima emisiune din România care a luat telefoane în direct. Sârbu mi-a zis că-s nebun, c-o să mă-njure ăia în direct. «Procesul Etapei» mi-a adus notorietate și bani mai mult decât în întreaga carieră. «Procesul» a durat nouă ani și «Recursul» tot nouă, da” a fost plimbat prin mai multe locuri.

Ovidiu Ioanițoaia a fost și este un jurnalist complet. Care au fost cele mai de succes articole ale sale, tinând cont că a scris și reportaj generalist, și cronici de meci, și editoriale si interviuri? Cade pe gânduri: „La asta nu m-am gîndit niciodată. Sunt aproape 52 de ani de carieră. Da’ n-o să uit primul meu articol. A apărut de Crăciun, în 25 decembrie 1967, A fost primul articol tipărit despre Puiu Iordănescu care fusese cel mai bun junior al acelui an. Nici nu știam că fusese publicat  și m-am dus la o agenție LOTO de pe Buzești și am cerut ziarul din colecție. Mi-a zis vînzătoarea că și io și Puiu o să avem mare noroc în viață că a apărut articolul fix de Crăciun, care pe vremea comuniștilor nu se sărbătorea oficial. Puiu are articolul și am auzit că și l-a pus în ramă. Eu nu-l am”.

 „Pe vremuri era mai mult respect față de meserie”

Ce meciuri memorabile îl bântuie pe venerabilul reporter? Ovidiu Ioanițoaia iar cade pe gânduri, dar conchie, repede: „Meciul Stelei de la  Middlesbrough! Avea calificarea în finală în buzunar și a pierdut-o aiurea. Și mecirile de la Cupa Mondială din ’94, cînd era ofițer de presă al Naționalei”.

La final, să facă Ovidiu Ioanițoaia o radiografie sintetică a presei comuniste, a celei din anii ’90 și a celei de azi. Venerabilul făcător de gazete și realizator de talk-sho-uri sportive știe bine despre ce vorbește:

„Înainte de 1989 așteptam de la «Secția presă» a C.C. caz concret, dacă la un meci România-Ungaria a fost ofsaid sau nu. Dar, totodată, era mai mult respect față de meserie. Se greșea mai puțin... Nu se intra în meserie fără să o știi! Astăzi, dacă ști să te uitți pe calculator te consideri pe jumătate jurnalist. Eu am stat 14 luni la «Sportul popular» fără să prind o cronică de meci. Acum, în zilelea acestea, e o vorbă: «Adevărul nu trebuie să strice o știre care să placă lumii»”.

Și, mai citește ziare pe hîrtie, sau se uită doar pe site-urile lor? Aproape că se indignează: „În fiecare zi, la opt fără un sfert primesc presa tipărită! Citesc «Gazeta Sporturilor», «Click», «Evenimentul zilei», «Adevărul» și «Național».