Vești proaste pentru șoferi! Amenzile ajung până la 1000 de lei

Vești proaste pentru șoferi! Amenzile ajung până la 1000 de lei

Noi informații despre noua modificare a Codului Rutier privind folosirea telefonului la volan au fost oferite de Poliția Română pe pagina oficială de Facebook. Noile reguli intră în vigoare pe 12 octombrie 2019

Cei care începând de la jumătatea lunii octombrie vor fi depistaţi de poliţiştii rutieri că ţin în mână telefonul mobil, sau folosesc în orice mod un dispozitiv care e prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video se vor alege cu o sancţiune de până la 1160 de lei, informează observator.tv.

Dacă legea actuală prevede faptul că doar şoferii care sunt într-o convorbire cu telefonul în mână, fără a folosi căştile sau difuzorul se pot alege cu două puncte de amendă, adică 410 lei. Noile modificări măresc sancţiunea chiar şi de trei ori.

Cei care vor folosi telefonul mobil şi vor încălca şi o altă regulă de circulaţie, în acelaşi timp, respectiv neutilizarea centurii de siguranţă sau depăşirea vitezei regulamentare, vor rămâne fără permis de conducere pentru 30 de zile, se mai arată pe pagina oficială de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News