Se schimbă legislația pentru gospodării! Decizia UE nu lasă loc de interpretare

Se schimbă legislația pentru gospodării! Decizia UE nu lasă loc de interpretare

Comisia Europeană a adoptat noi măsuri pentru prelungirea duratei de viață a electrocasnicelor folosite în gospodăriile europene.

Regulile au ca scop un consum mai mic de energie electrică și de apă. Astfel, frigiderele, maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi televizoarele vândute în UE vor trebui să răspundă „exigenţelor în materie de reparabilitate şi reciclabilitate".

Legislaţia se referă în special la piesele de schimb care vor trebui să fie disponibile "pentru o perioadă lungă de timp după achiziţionare”, de exemplu minim şapte ani pentru frigidere şi 10 ani pentru maşinile de spălat rufe şi maşinile de spălat vase.

În plus, producătorul va trebui să asigure livrarea pieselor „într-un interval de 15 zile lucrătoare.”

Consumul de apă este de asemenea în vizorul noii legislaţii: măsurile aplicabile fixează un consum maxim de apă pentru un ciclu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News