Simona Halep, apariție șocantă. Cum era „îmbrăcată” legenda tenisului românesc?!
- Dragos Manea
- 1 octombrie 2019, 23:28
Simona Halep a defilat cu 50.000 de euro pe mână la petrecerea jucătoarelor de la Beijing.
Simona a fost una dintre principalele atracţii la dineul organizat pentru tenismene de organizatorii turneului de la Beijing. Jucătoarea noastră a defilat într-o ţinută casual, care i-a pus în lumina reflectoarelor ceasul, o „bijuterie” de 50.000 de euro, scrie Click.
Halep a îmbinat utilul cu plăcutul în China, având în ultimele zile o intensă activitate în afara terenului. Astfel, după ce vinerea trecută a vizitat Marele Zid, chiar de ziua ei de naştere (28 de ani), Simona a participat duminică la tradiţionalul party premergător competiţiei de la Beijing. „Schimbare rapidă de outfit”, a menţionat pe Twitter câştigătoarea de la Wimbledon, sugerând că a lăsat pentru câteva ore echipamentul sportiv pentru a plusa la capitolul eleganţă.
Dacă la alte evenimente similare se îmbrăca în rochii de seară, Simona a optat acum pentru o ţinută casual, cu pantaloni scurţi de blugi şi cu o bluză albă care i-a permis să poarte la mâna stângă un ceas impunător.
Este vorba despre un preţios exemplar al producătorului elveţian Hublot, companie aflată pe lista de sponsori ai constănţencei. „Big Bang One Click Sapphire” se cheamă mai exact modelul pe care jucătoarea noastră l-a primit gratuit în urmă cu un an. Pe site-ul oficial al celor de la Hublot, preţul unui asemenea ceas încrustat cu diamante ajunge chiar şi la 50.000 de euro.