Alertă într-un mall din România. Toate restaurantele au fost închise
- Mihai Soica
- 25 septembrie 2019, 19:10
Comisarii de la OPC Cluj au dispus ca toate restaurantele, din zona de food court, al celui mai mare mall din Cluj Napoca, să fie închise, în regim de urgență.
Măsura este extremă și a fost dispusă ca urmare a numărului imens de gândaci care a invadat zona de restaurante, din mall-ul Vivo, din Cluj Napoca. Printre restaurantele închise sunt cel de la McDonalds, KFC sau altele, care aparțin unor branduri de renume.
Inspectorii OPC au aplicat o amendă de 30.000 de lei, unui restaurant, cu profil chinezesc, unde a fost descoperită o colonie de gândaci. ”S-a dispus oprirea temporară a întregii activități din zona de food court, până la remedierea situației. Trebuie să se ia măsuri de igienizare dar și alte tipuri de măsuri, cum ar fi acoperirea tavanelor, pentru a împiedica migrarea gândacilor”, susține un oficial al OPC Cluj.
Interesant este că în luna mai 2019, când a mai existat un astfel de control, inspectorii OPC nu au găsit niciun fel de probleme.