CRIZA IMIGRANȚILOR. Liderii europeni dau vina unii pe alții

CRIZA IMIGRANȚILOR. Liderii europeni dau vina unii pe alții

În timp ce criza imigranților este din ce în ce mai acută, iar în Ungaria așteaptă mii de oameni să iasă din țară, pentru a ajunge în vestul Europei, conducătorii sunt mai preocupați să se certe, în loc să găsească soluții.

Premierul ungar, Viktor Orban, a mers, ieri, la Bruxelles pentru a discuta cu liderii europeni criza cu care se confrunta ara sa asaltata de imigrani. Orban a declarat că aceasta criza este doar problema Germaniei - ţara în care vor sa ajunga imigranii ilegali, care vin din Africa şi din Orientul Mijlociu.

Măsuri de securitate

Ungaria nu va permite imigranţilor sa paraseasca teritoriul sau, fara a se înregistra, a adaugat premierul maghiar. Comentariile lui Orban au venit dupa ce autoritățile un gare au deschis gara principală din Budapesta sutelor de imigranți care ateptau acolo de doua zile, timp în care n-au avut voie sa urce în trenuri.

Ieri dupa-amiaza, doua trenuri au plecat din gara, dar au oprit în orașe unde se află centre de primire a refugiaților. Poliitii maghiari au explicat ca trenurile nu vor iei din ara, dar imigranii se pot duce în alte pari ale arii, unde exista tabere de primire. La una din destinaii, oraul Bicske, la 40 de km vest de Budapesta, s-au înregistrat ciocniri cu poliitii. Unii imigranți au început să bată în geamuri și să strige „Germania, Germania!”.

Gara Keleti din Budapesta a devenit un focar al crizei, în care sunt implicate și alte state din Europa, dupa ce un val fara precedent de oameni, majoritatea din Siria, Irak şi Afganistan, au încercat sa ajunga în nordul şi vestul continentului. Ungaria nu reprezinta o destinaie finala pentru ei, ci doar un punct de tranzit în lunga calatorie prin Turcia, Grecia, Macedonia spre state dezvoltate, ca Austria, Germania, Suedia, unde spera sa primeasca azil politic.

Aplicarea legilor europene

Autoritaile ungare invoca legislaia europeana, care nu permite oamenilor sa treaca granița fără documentele necesare - pașaport, un bilet valid și viza de călătorie. Oamenii disperai, obosiţi şi înfometaţi au intrat în conflict cu forele de ordine la Keleti, iar tensiunile au escaladat, scrie CNN. BBC News a amintit că femeile au postat pe geamurile trenurilor afie pe care scria: „Ajutați-i pe sirieni. Copiii sunt obosiți”, în încercarea de a sensibiliza trecatorii.

Ungaria a fost criticata pentru construirea la granița cu Serbia a unui gard de sârmă ghimpată, pe 160 de km, încercând sa opreasca imigranii ilegali. Orban a explicat ca ara sa trebuie sa-i ia toate masurile necesare. „Nu criticați Ungaria pentru ce face, lăsați-ne să ne facem treaba, aa cum este scris în regulamentele europene”, a spus el.

De altfel, Orban l-a anunţat pe omologul sau sârb, Aleksandar Vucic, că Budapesta va trimite unitaţi ale poliţiei şi ale armatei la frontiera comună, la jumatatea lunii septembrie.

Nemții, îngrijorați de imigrație

Jumătate dintre germani se tem că o creștere a numărului de migranți va duce la tensiuni etnice, arată un sondaj anual publicat ieri, în contextul în care Germania anticipează că va primi 800.000 de solicitări de azil în acest an. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.400 de persoane, sociologii ajungând la concluzia că problema migranților îi îngrijorează pe 49% din germani, cu 6% mai mulți decât anul trecut. Pe o scală a temerilor, această preocupare față de problema refugiaților este comparabilă cu frica de dezastre naturale (53%), de terorism (52%) sau de situația de a ajunge dependenți de asistența medicală pentru o boală în stadiu terminal (49%).

Iluzia unei vieți mai bune îi face pe refugiați să se bucure c-au reușit să plece din țările lor, în căutarea mirajului numit Europa FOTO: AGERPRES