România EXTREMELOR meteo. FURTUNILE și vijeliile iau locul CANICULEI
- Ana-Maria Adamoae
- 30 iulie 2015, 14:04
După aproape două săptămâni de caniculă, timp în care sud-vestul, sudul și estul țării s-au topit sub soarele arzător, România va intra în aria de manifestare a furtunilor și vijeliilor, meteorologii emițând astăzi o informare privind instabilitatea accentuată a atmosferei începând din această seară.
Astfel, din această după-amiază și la noapte, instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta, mai întâi în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte. Iar de mâine, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale.
Potrivit meteorologilor, vor cădea averse, însoțite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp și, izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30-35 l/mp. De asemenea, vor fi condiţii de grindină.
Pe de altă parte, meteorologii atrag atenția că mâine vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală va mai depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informarea meteo.