Medicamentele din casa lui Michael Jackson generează noi speculaţii
- Adam Popescu
- 5 iulie 2009, 12:30
Descoperirea unui puternic anestezic în casa lui Michael Jackson a lansat, noi speculaţii cu privire la cauza decesului său, informează AFP. Propofol, medicament descoperit în casa lui Michael din Holmby Hills, aproape de Bevery Hills, este un medicament cu acţiune rapidă, utilizat pentru a lansa şi a menţine o anestezie generală, care nu are ce căuta la domiciliul unui pacient.
"Acest medicament este prescris în doză slabă ca sedativ, dar nu este un medicament care poate fi utilizat la domiciliu", a subliniat anestezistul David Kloth, într-o declaraţie pentru MSNBC, citată de AFP.
Potrivit medicului, în cazul unei faze terminale de cancer, medicamentul poate fi indicat. "Dar nu pentru o astfel de situaţie. Nu este un medicament folosit pentru a adormi", a subliniat medicul.
Anchetatorii se concentrează pe cel puţin cinci medici care au prescris medicamente lui Michael Jackson, scria ieri Los Angeles Times. O sursă neidentificată a declarat cotidianului că mai multe sticluţe de Diprivan, nume comercial al propofol-ului, au fost găsite la domiciliul cântăreţului, alături de numeroase alte medicamente.
În paralel cu toate aceste speculaţii, fanii au început să se strângă în Los Angeles pentru ceremonia de omagiere care va avea loc marţi.
Vedeta muzicii pop Michael Jackson, a murit pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac. Cauzele acestuia nu au fost încă stabilite, dar presa a scris că este posibil să fi fost vorba despre un exces de medicamente.