Evenimentul zilei împlinește 23 de ani! Iată un prilej nimerit de a scrie, nu despre atmosfera din redacție și din împrejurul ei, cum se petrece la astfel de ocazii cu muzică și dans, ci despre preocupările mele evidente, ca editorialist, eseist și chiar ca simplu jurnalist pentru studiul Serviciilor de Intelligence, cum le-am spune, într-altă limbă, Serviciilor de Informații.

Lesne de observat de cine se pricepe cît de cît la acest domeniu, despre care scriu din ce-au văzut ei în filmele proaste de la tv, fătucele și guguștiucii, că nu folosesc expresia Servicii Secrete, ci Servicii de Informații.

N-o fac întîmplător.

Marile, puternicele Servicii Secrete din lumea modernă – CIA, KGB, MOSAD, DGSE, SIS – se ocupă și cu ceea ce americanii numesc operațiuni clandestine, iar rușii, Măsuri active.

Altfel spus, Operațiuni de subversiune în alte țări: de la dezinformare, pînă la lovituri de stat.

Eu însă cred - și nu sunt singurul cu credința asta – că esența Serviciilor de Intelligence stă în culegerea de informații.

De ce mă preocup de culegerea de informații de către Serviciile de Intelligence?

Pentru că la Școala de presă care a fost Evenimentul zilei (cîtă vreme am fost director) învățătura propusă și impusă tinerilor jurnaliști de atunci – azi ditamai personalitățile – putea fi rezumată astfel:

Jurnalistul e spion.

Sau, ca să fiu academic, adică exact, munca unui jurnalist amintește izbitor de cea a unui spion, iar activitatea unei redacții trimite la activitatea unui Serviciu de Intelligence, în materie de culegere de informații.

Comentînd, într-un eseu, destinul tragic al ofițerului CIA William F. Buckley, asasinat de Hezbollah, în Liban, pe 3 iunie 1985, scoteam în evidență asemănările descoperite de el între spionaj și jurnalism. Două dintre aceste lucruri comune se referă la:

1) Culegerea de informații protejate, ascunse, într-un cuvînt, de informații interzise circulației publice.

2) O activitate desfășurată pentru un Beneficiar, care comandă operațiunea și căruia i se dau, în final, informațiile după ce-au fost verificate la sînge.

Cînd lucram la Evenimentul zilei redacția era asaltată, ca și redacțiile de azi ale ziarelor, site-urilor, televiziunilor de știri – de informații oficiale: Comunicate, anunțuri, luări de poziții, discursuri, interviuri.

Serviciile ar numi informațiile de acest gen:

Informații obținute din surse deschise.

Da, dar Serviciile de Intelligence avertizează că Sursele deschise sînt un mare pericol pentru un Serviciu Secret. Bogăția lor nemăsurată poate lenevi Serviciul, dar, mai ales, îl poate trage pe sfoară

Avertismentul e valabil și pentru presă:

Informațiile din sursele deschise trebuie privite, din start, cu un îndoit scepticism:

1) Pot fi dezinformări.

2) Pot ascunde alte informații, cu adevărat importante.

De aceea, ca și Serviciile de Intelligence, ziarele trebuie să supună verificării crîncene, mai ales informațiile din sursele deschise.

Ținta oricărui Serviciu de Intelligence o reprezintă însă informația ascunsă, informația protejată, informația secretă și strict secretă.

Asemănător, în presă, ținta ziarului trebuie să fie informația pe care autoritățile o ascund, o protejează, refuză s-o dea și dacă insiști. Această informație trebuie obținută de ziarist prin orice mijloace.

Manualele de Intelligence avertizează că informația trebuie verificată în două etape.

Prima e cea a fiabilității sursei. Se dau și șase grade de încredere, primul referindu-se la documentul autentic și ultimul (fiabilitatea nonevaluată) referindu-se la o sursă proaspăt recrutată.

A doua etapă vizează etapa numită a verificării informației de pe teren de către analiștii de la sediu, verificare făcută prin raportare la informații deja existente. Și aici există grade de exactitate:

Șase.

De la informația confirmată din alte surse, pînă la informația zisă și de exactitate nonevaluabilă.

Din cîte se vede, una dintre marile preocupări ale Serviciilor constă în verificarea la sînge a informațiilor.

E valabil lucru ăsta și la presă?

Evident că e valabil.

Chiar și informațiile protejate pot fi date unui ziar în scopul dezinformării, al intoxicării.

Cînd lucram la Evenimentul zilei, îi avertizam pe mai tinerii confrați că politicienii, autoritățile, neliniștite de autoritatea unui ziar care dă scoop-uri, vor încerca să-l intoxice pentru a-l discredita.

Se mai preocupă cineva, azi, în presă, de culegerea informației, dar mai ales de verificare?

Am serioase îndoieli că, cu mici excepții, ar exista o asemenea preocupare.

De ce se dau drumul la tot felul de năzbîtii, cărora pe vremea mea li se spuneau fonfleuri?

Răspunsul îl dă o altă asemănare între presă și spionaj:

Cea privind Beneficiarul.

În Intelligence, Beneficiarul e Autoritatea supremă din statul căruia îi aparține Serviciul.

În presă, Beneficiarul e Cititorul.

În Intelligence, Beneficiarul nu va admite în veci o afirmație neverificată, pentru că asta i-ar produce pagube deseori uriașe.

În presă, beneficiarul e Cititorul.

Numai că acest Beneficiar, cititorul, nu numai că nu se revoltă cînd i se dau informații la plesneală, dar mai mult, preferă informației exacte, fonfleul.

În aceste condiții, ziarele de azi nu mai au, ca pe vremea mea, interesul de a da cititorului informații ținute în secret de către Autorități și mai ales informații verificate și răsverificate.

De aia ziariștii de azi nu mai sînt spioni, iar redacțiile nu mai concurează Serviciile de Intelligence!