Grave alunecări de teren în China

Grave alunecări de teren în China

Peste 70 de persoane sunt date dispărute în urma unor alunecări de teren masive, produse în sud-vestul Chinei, informează AFP.

La operaţiunile de căutare participă aproximativ 1.500 de membri ai echipelor de salvare şi voluntari.

Un reprezentant al guvernului local a anunţat că o porţiune dintr-un versant muntos, desprinsă ieri după-amiază, a determinat o alunecare masivă de teren şi roci în Chongqing.

Alunecarea de teren s-a produs pe muntele Jiwei, iar autorităţile estimează că aceasta a antrenat peste 3,5 milioane de metri cubi de pământ şi pietre, care au alunecat pe o distanţă de câteva sute de metri, acoperind o exploatare minieră şi câteva case.

Oficialul chinez a precizat că opt persoane au fost salvate. Dintre acestea, una este în stare critică, iar două sunt grav rănite.

Printre persoanele dispărute se numără 47 de mineri şi 21 de locuitori din zonă, precum şi patru trecători şi doi angajaţi ai unei companii de telecomunicaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News