În spectacolul din Italia, reprezentat la Sibiu în cadrul Festivalului de Teatru, actriţa acrobată Nicole Kehrberger a rostit cele zece porunci în limba română.

„Medeea, Medeea, Medeaaa ... Sono Medeeeaaa”,  strigă actriţa Nicole Kehrberger, disperată, ca o nebună, dezlegată, prinsă în cursă sau rămasă fără suflu în patul din fier forjat, singurul element de scena goală, la fel cum este şi partenerul ei, Iason (Michele Andrei).

Spectacolul „Studio su Medea”, după Euripide, a adus miercuri seara pe scena Sălii Sindicatelor din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, actorii Teatrului Stabile din Perugia (Italia), sub semnatura regizorului Antonio Latella.

Însemnele creştinismului

A doua oară invitat în România cu această montare, după ce a deschis, în toamna lui 2008, Festivalul Clasic de la Arad, regizorul Anton”io Latella recompune piesa lui Euripide, în trei acte – studii experiment: „Medeea şi Iason”, „Medeea şi fiii” şi „Medeea şi zeii”.

Nicole Kehrberger, una dintre cele mai expresive actriţe ale Italiei, a reuşit să impresioneze cu acest rol toată Europa, prin sensibilitatea şi forţa mişcărilor scenice, prin folosirea acrobatică a trupului într-un maraton de patru ore, cu o forţă intrinsecă care depăşeşte orice barieră lingvistică.

De altfel, în spectacol, se vorbeşte puţin, cu sunete şi ecouri prelungite din greacă, italiană, germană, chiar şi română. Rostirea celor zece porunci în limba română este cutremurătoare, la fel ca şi dangătul clopotelor care bat şi aduc semnele creştinismului peste tragedia lui Euripide.

Carnalitatea primară transfigurată

Spectacolul este de respiraţie continuă, de joacă (erotică) şi de durere (naşterea fiilor), într-o constantă de sărutări şi de îmbrăţişări, în interiorul şi în afara patului, de sus şi jos, de construiere şi deconstruire. În primul act, nunta este spartă de sunete electronice sau de zâmbete pierdute în eter. O piele albă se întrevede în obscuritatea unor lumini, de unde mai apoi se ivesc un bărbat şi o femeie complet goi. Ne întoarcem la un paradis obscur, ce aminteşte de Adam şi de Eva.

Gesturile frizează iniţial un erotic visceral şi brutal. Carnalitatea primară ne împresoară din toate  părţile, dar în acelaşi timp, nimic nu e prea mult, gesturile obscene sunt ingenios transfigurate.

Paturile sunt cuşti alcov

În al doilea act, o femeie îşi hrăneşte copiii la sân, cu gesturi instinctuale, sălbatice.  În parcursul copleşitor al Medeei, ne însoţesc măşti, pe acordurile marşului nupţial al lui Mendelssohn Bartholdy, mai târziu, pe ritmurile din Gaudeamus sau din rostirea alfabetului în limba greacă, cu o cadenţă grea a lui epsilon şi omega.

Trei paturi de fier forjat apar, pe rând, în cele trei acte. Structuri puţin luminate, folosite de actori într-o mie de feluri, desfăcute şi refăcute infinit, paturile se transformă, pe rând, într-o cuşcă, în adăpost, în leagăn sau în alcov. Trupurile iubiţilor se frâng şi se răsfrâng în jocuri sexuale primare, trecând metaforic, prin toate stările, de la pasiune la durere, de la furie la disperare şi la urlet. Tandreţea marionetelor schelete

O Medeea ancestrală ni se arată fascinant, într-o multitudine de chipuri cameleonice, o Medeea dezmembrată, barbară, instinctivă, când supusă şi umilă, când  revoltată şi cumplită.

Impresionat este jocul marionetelor din final, semne iconice ale sufletelor celor doi fii ucişi (Giuseppe Lanino şi Emilio Vacca).

În tandreţea acestor schelete, mişcările sunt de-o sensibilitate şi de o expresivitate incredibile. O marionetă pare că plânge şi alta încearcă s-o mângâie, cu gesturi de duioşie, răsfrânte în aer.  Niciodată până acum nu mi s-a întâmplat să mă atingă atât de mult „lacrimile” unor marionete sau ale unor măşti aruncate în final în derizoriul unui saci de plastic. 

Cu mişcări acrobatice, de felină, Medeea se ridică pe o frânghie, într-o  rochie albă de mireasă, cu o trenă lungă, care cade de sus peste scenă. Umbrele sunt proiectate în spate, într-o prelungire pe perete ale sufletelor dezmembrate. Medeea se înalţă din antichitate, peste timpurile moderne, la fel de goale, şi ne domină răvăşitor prin forţa şi expresivitatea ei.

CITIŢI ŞI:

TEATRU LA SIBIU: Un festival de şase milioane de euro