Escrocii romantici

Escrocii romantici

Rachel Weisz, Adrien Brody şi Mark Ruffalo sunt protagoniştii comediei „Fraţii Bloom”, ale cărei filmări au fost realizate şi în România.

După o copilărie greu încercată, petrecută în mijlocul a numeroase familii adoptive, doi fraţi, Stephen (Mark Ruffalo - „Zodiac”) şi mezinul Bloom (Adrien Brody), şi-au făcut un mod de viaţă din escrocarea persoanelor bogate, exploatându-le viciile.

Ultima lovitură

Când Bloom încearcă să-şi facă un rost cinstit şi să lase în urmă trecutul marcat de infracţiuni, Stephen şi partenerul lor în rele, Bang-Bang, îl conving să participe la o ultimă lovitură de graţie, care să-i permită un trai îndestulat până la adânci bătrâneţi.

Victima luată în vizor este Penelope (Rachel Weisz), o moştenitoare excentrică, foarte atrăgătoare şi plină de ciudăţenii. Tinerii îi propun acesteia o călătorie nemaipomenită şi foarte costisitoare în jurul lumii. Numai că planul e dat peste cap, pentru că Bloom se îndrăgosteşte chiar de ţinta jafului.

Infractor îndrăgostit de victimă

Filmul este o comedie excentrică, ce benficiază de jocul unor actori de Oscar, care îmbină acel „nu ştiu ce” aristocratic al fiinţei lor cu umorul şi cu o doză consistentă de candoare. Rachel Weisz („Prietenie ab solută”/„The Constant Gardener”) şi Adrien Brody („Pianistul”/„The Pianist”) se potrivesc de minune în acest carusel al întâmplărilor ce decurg din planul jafului perfect. Rachel este victima care ajunge să în toarcă totul în favoarea ei fără măcar să realizeze acest lucru, iar Brody să devină din vânător vânat. Totul se desfăşoară pe fundalul decorurilor opulente şi al imaginilor proprii unei călătorii ce devine personaj în sine.

Europa, din fotoliu

„A devenit o mare aventură să călătorim în lungul şi latul Europei”, spune regizorul şi scenaristul filmului, Rian Johnson. „Eu n-am început să călătoresc decât târziu, aşa că am romantismul călătorului prin Europa din fotoliu, lucru pe care l-am adus în acest film. Avem nave cu aburi care traversează Atlanticul şi trenuri care traversează munţii Ungariei, porturi din Grecia şi alei mohorâte în Sankt Pe tersburg – tot felul de lucuri romanţate, care spun multe despre imaginea americanului despre Europa”, adaugă creatorul peliculei. Prin România Peleşul, aruncat în aer

Castelul Peleş a fost aruncat în aer, în această peliculă excentrică, realizată în parte şi în România. Rachel Weisz, Adrien Brody şi Mark Ruffalo, împreună cu echipa de realizatori, au fost cazaţi în timpul filmărilor pe lângă Sinaia, Comarnic şi Bucureşti. O altă scenă importantă din film a fost realizată la Cazinoul din Constanţa.

Ne puteți urmări și pe Google News