Grupurile extremiste au transformat Internetul în "principalul instrument" de propagarea a mesajului de ură, iar acest mesaj este răspândit din ce în ce mai mult prin intermediul site-ului de socializare Facebook, potrivit unui comunicat al centrului Simon Wiesenthal, publicat ieri, citat de AFP.
"Odată cu dezvoltarea Internetului, site-urile extremiste au ţinut pasul cu tehnologică sofisticată", susţine centrul, o organizaţie internaţională evreiască care militează împotriva antisemitismului, cu sediul la Los Angeles, într-un comunicat care însoţeşte un raport pe tema grupurilor care alimentează ura faţă de semeni.
"Dezvoltarea fără precedent a Internetului la nivel global, combinată cu dificultăţile întâmpinate în monitorizarea şi urmărirea de astfel de mesaje, transformă Internetul în principalul instrument pentru extremişti şi terorişti", se mai arată în raport.
Centrul, fondat în 1977 de celebrul "vânător" de nazişti Simon Wiesenthal, un supravietuitor al Holocaustului, susţine că a identificat "circa 10.000 de site-uri de Internet" care promovează ura sau care fac elogiul terorismul. Grupurile cele mai vizate sunt "evreii, catolicii, musulmanii, hinduşii, homosexualii, femeile şi imigranţii", potrivit comunicatului.
Centrul a declarat că "cea mai mare creştere de ură digitale a apărut odată cu Facebook", şi constată, de asemenea, "o proliferare a folosirii de către extremişti" a portalului YouTube, care aparţine companiei Google.
Facebook a luat măsuri
Reprezentanţii site-ului Facebook s-au întâlnit cu membrii centrului Simon Wiesenthal şi le-au promis că vor închide site-urile membrilor care nu respectă regulile. Ca urmare, reţeaua de socializare a închis în ultimele zile mai multe site-uri care neagă Holocaustul.
"Dar cu peste 200 de milioane de utilizatori, fanaticii de pe Internet au contracarat eforturile depuse pentru a-i elimina", menţionează comunicatul. Anumiţi membri au mii de prieteni virtuali, "ceea ce permite mesajului de ură să se răspândească precum un virus".