Ei bine, îl informez cu tristeţe pe Cătălin Măruţă că a găzduit un hoţ.
Vineri după-amiază, la „Happy Hour”, Cătălin Măruţă îl prezintă publicului pe Emil de la Timişoara. Chiar dacă numele invitatului trimite spre manele (vezi Jean de la Craiova, Adi de la Vâlcea etc.), muzica lui e cu totul alta. Emil de la Timişoara - Emil Kindlein, pe numele din buletin - cântă rock, pop şi balade. În această ultimă calitate, timişoreanul se prezintă la microfon, cu alură de handbalist, figură de turist nordic şi costumaţie de vedetă country. Măruţă se interesează amfitrionic ce urmează să cânte oaspetele. Emil de la Timişoara surâde complice şi anunţă titlul piesei: „Bushureşti”. Devin atent şi ciulesc urechile. Bushureşti? Hm, interesant cuvânt. Parcă l-am mai auzit. Ba chiar l-am văzut scris undeva.
Emil de la Timişoara cântă mai departe, sub pălăria pe care şi-o păstrează pe cap, în caz că în studioul lui Măruţă începe ploaia. Nu trec mai mult de zece secunde şi invitatul ajunge la refren: „Bushureşti, Bushureşti / Un oraş bushversat”. Explicaţie: balada prezintă vizita lui George W. Bush la Bucureşti şi felul cum a fost dat peste cap oraşul. Un singur lucru mă opreşte să laud inventivitatea lui Emil Kindlein şi aplecarea lui spre „viţ” şi calambur. Găselniţele nu-i aparţin. Mai precis, sunt luate din volumul meu de povestiri „Bazar bizar”, din povestirea „Bushureşti”. De fapt, tot textul piesei lui Kindlein e decupat de-acolo, vorbă cu vorbă. Oricine poate să verifice.
Emil Kindlein îşi încheie cântecul şi pleacă de la microfon. Nu suflă un cuvânt despre sursa de inspiraţie, dând de înţeles că totul a izvorât din mintea lui. Bănăţeanul a considerat că ambiţia trebuie să îngroape cinstea. S-a străduit să intre în atenţia unui post de anvergura Pro TVului şi a apărut până la urmă într-o emisiune urmărită de multă lume. Din păcate, a crezut că e suficient. Ei bine, îl informez cu tristeţe pe Cătălin Măruţă că a găzduit un hoţ. În ce-l priveşte pe Emil Kindlein, mărturisesc că pungăşia lui m-a bushversat (sper că-mi permite să folosesc cuvântul). Mă tentează să-l întreb cum arată celelalte piese de pe CD-ul pe care şi l-a promovat, deşi bănuiesc: sunt rezumate ale celorlalte povestiri din volumul meu. Îl întreb totuşi cine i-a permis acest artificiu, în temeiul cărui contract a plătit drepturi de autor, care e cuantumul acestor drepturi şi când anume m-a anunţat că vrea să se lanseze folosindu-mi cartea. Sper totodată ca Emil Kindlein să nu-şi aglomereze într-atât agenda încât să nu mai aibă timp pentru un proces.
Recomandările noastre
