Peste 180 de milioane de carduri de sănătate, distribuite în Europa

Peste 180 de milioane de carduri de sănătate, distribuite în Europa

De la lansarea cardului european de sănătate, în urmă cu cinci ani, peste 180 de milioane de europeni şi-au luat acest document, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, dat ieri publicităţii.

Cardul oferă posesorilor acces la serviciile publice de sănătate (la medic, spital, farmacie) în acelaşi grad cu cetăţenii ţării pe care aceştia o vizitează. Cardul facilitează obţinerea de asistenţă medicală necesară în caz de îmbolnăvire sau de accident în timpul unei vizite temporare în una dintre cele 31 de ţări par ticipante: cele 27 de state ale Uniunii Europene, Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.

În Elveţia şi Austria, peste 96% dintre locuitori au un astfel de document, iar în Liechtenstein 99%.

În România, numărul celor care şi-au ridicat un astfel de document de la casele de asigurări, în 2007 şi 2008, a fost de 442.145, aici fiind incluse şi certificatele de înlocuire, care se pot elibera mai rapid decât cardurile.

În ţara noastră, cardul este valabil doar pentru o perioadă de 6 luni. „După această perioadă, cardul expiră şi trebuie înlocuit. Şi în alte ţări europene există termene de valabilitate, pentru a se evita situaţiile în care cetăţenii îşi pierd calitatea de asigurat şi beneficiează de carduri fără a mai plăti con tribuţiile”, afirmă Augustus Cos tache, purtător de cuvânt la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News