Actorul face artă cu mesaj creştin, după ce inima i s-a deschis spre lumina credinţei la mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ. Actorul Dan Puric, căruia i-a apărut „Cine suntem”, la Editura Platytera, vorbeşte despre apropierea sa de creştinism şi despre pierderea identităţii neamului românesc. Volumul, prefaţat de părintele Iustin Pârvu, este dedicat părintelui Atanasie, „lumină de om şi neam omenesc“, de la mănăstirea Petru Vodă.

De altfel, cartea conţine şi o predică susţinută la această mănăstire de lângă Târgu-Neamţ: „Zece leproşi”, alături de cuvântarea rostită la înmormântarea părintelui Atanasie, în martie 2008.

Evz.ro: Cum v-aţi apropiat de biserică? Dan Puric: M-am apropiat de biserică în urmă cu 8-9 ani, într-un moment de maximă criză existenţială pe plan personal, dar fiind şi foarte dezamăgit de ceea ce se întâmplă în societatea şi mai ales în politica românească. M-am întors ca o rachetă la Dumnezeu, fără să fiu habotnic. Eu fac artă creştină, care este o punte spre Dumnezeu, şi nu neapărat artă bisericească, care e strict legată de biserică. Spectacolele mele „Don Quijote”, „Visul” mărturisesc credinţa şi căutarea mea a lui Dumnezeu. Tot dorul meu de Dumnezeu se regăseşte în arta mea. Cartea care m-a influenţat în mod decisiv este „Sfântul închisorilor-Mărturii despre Valeriu Gafencu”.

Când aţi ajuns prima dată în inima Neamţului, la mănăstirea Petru-Vodă? La Petru Vodă am ajuns în urmă cu patru ani. M-au impresionat ochii de icoană ai părintelui Iustin, stareţul acestei mănăstiri. Suferinţa din închisorile comuniste i-au întărit părintelui esenţa voievodală. Părintele Iustin povesteşte că atunci când a intrat în închisoare a văzut pe geam o nuieluşă, iar când a ieşit din temniţă aceasta se transformase într-un copac. În curtea mănăstirii l-am întâlnit şi pe părintele Atanasie, care a suferit şi el în temniţele comuniste, om de o cultură enciclopedică. Părintele Atanasie intrase de vreo opt ani la mănăstire. Avea tonul lui Mihai Eminescu, inteligenţa lui Nae Ionescu şi o bucată din sufletul lui Iustin Pârvu. Întâlnirea cu el şi cu părintele Iustin au fost esenţiale pentru drumul meu spiritual şi pentru reîntoarcerea mea la Dumnezeu.

Unii duhovnici mărturisesc că visul şi arta induc stări „de beţie”… Cu unele secvenţe din spectacolul „Vis” am participat înainte la festivaluri internaţionale, cu altele am fost în baruri de noapte ca să-mi câştig existenţa, cu altele m-am rugat. Am pus toate aceste momente într-o ordine normală şi a ieşit un „vis”, nu ca o stare de beţie şi de drog, ci ca o îmbunătăţire a condiţiei noastre, ca o tămăduire pe care arta o poate da spiritualităţii. O dată, la Sighişoara, am parodiat, am improvizat şi, după două ore de one-man-show, eram sfârşit.  Şi totuşi nu m-am prăbuşit, m-am închinat...

CITIŢI ŞI:

Artiştii care l-au ales pe Dumnezeu

Creangă şi Arghezii, rebelii Bisericii

Diaconul Coresi: "Să înveţe rumânii cine-s creştinii" 

Botezul lui Steindhardt

Mariana Buruiană: "Credinţa, puntea cu care am trecut prăpastia"

Cristian Bădiliţă: "Nu cred că Duhul Sfânt cenzurează poezia"