Suveranul Pontif se va întâlni pe 8 aprilie cu patru politicienii români în Parlamentul European pentru a discuta despre armonizarea relaţiilor între români şi italieni.
Această vizită are loc o lună de la o altă întâlnire pe care cei patru europarlamentari au avut-o la Roma şi în cadrul căreia au discutat, cu alţi politicieni, despre campania de denigrare la adresa românilor.
Cei patru europarlamentari care se vor întâlni cu Papa, la Vatican, sunt Daciana Sârbu (PSD), Corina Creţu (PSD), Sebastian Bodu (PDL) şi Marian-Jean Marinescu (PDL).
Aceştia vor participa miercuri la Audienţa Generală de la Vatican, după care vor fi primiţi de Suveranul Pontif. Membrii Parlamentului European vor prezenta situaţia românilor din Italia, în urma valurilor repetate de acuzaţii denigratoare şi acte de ostilitate îndreptate împotriva comunităţii româneşti din Italia.
"Gândiţi pozitiv despre România"
Pe 4-5 martie, europarlamentarii romani au avut întâlniri cu membri ai Comisiei Permenente pentru Politici ale Uniunii Europene a Senatului Republicii Italiene şi cu membri ai Camerei Deputaţilor, cu şeful Comandamentului de Carabinieri al Provinciei Roma şi reprezentanţi a 12 asociaţii ale românilor din Italia.
La finele lunii martie, Daciana Sârbu a mai organizat un eveniment, la PE, "Gândiţi pozitiv despre România", în cadrul căreia au fost prezentate tradiţii culinare, muzicale şi obiceiuri din patru judeţe ale României, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, şi Timiş.