15 elevi au ajuns la SPITAL, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
- Andrei Stanca
- 2 aprilie 2015, 15:48
15 elevi ai unei şcoli din localitatea Nregileşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, au ajuns, joi, la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
Ei au fost transportaţi de două echipaje SMURD şi de patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, conform mesagerul.ro.
Iniţial a fost anunţat că nouă elevi au început să se simtă rău. Ulterior, numărul copiilor care s-au plâns de stări de greaţă a crescut la 15, toţi având vârste cuprinse între 9 şi 10 ani. Toţi erau conştienţi, însă, din cauza simptomelor pe care le prezentau, echipajele medicale au decis că în cazul a 14 elevi se impune administrarea de oxigen.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, toţi cei 15 copii au ajuns la spital, în stare stabilă.