Honorius strânge semnături pentru EBA

Honorius strânge semnături pentru EBA

Honorius, fiul cel mare al omului de afaceri Silviu Prigoană, s-a întors recent din Statele Unite şi strânge semnături pentru candidatura Elenei Băsescu la euroalegeri.

El a făcut anunţul în această seară, la Antena 2, în cadrul emisiunii "Rai da' buni", prezentată de Mihai Morar. Şi chiar l-a convins pe moderator să semneze pentru susţinerea Elenei Băsescu.

Acesta este de părere că fiica preşedintelui este foarte bine pregătită şi că merită să ocupe un loc în Parlamentul European.

De ce face acest lucru? Pentru că şi Elena Băsescu, şi el au fost victime ale presei deoarece taţii lor erau persoane importante, a afirmat Honorius.

Prigoană i-a dat hârtiile

Fiul cel mare al lui Silviu Prigoană este membru al Partidului Democrat Liberal, de la vârsta de 18 ani, şi a intrat în posesia listelor pentru strângerea semnăturilor după ce tatăl său i le-a trimis pe email, a mai precizat acesta în cadrul emisiunii.

Elena Băsescu, a anunţat, săptămâna trecută, că demisionează din PDL, urmând să candideze ca independent la europarlamentare şi să revină în formaţiunea democrat-liberală după euroalegeri.

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat luni centralizarea a 674.268 de semnături, exprimându-şi speranţa că până la sfârşitul săptămânii PDL va strânge peste un milion de semnături de susţinere necesare.

Cine o mai susţine pe Elena?

Nume grele din PD-L au sărit în sprijinul mezinei preşedintelui să strângă semnăturile şi să susţină campania electorală. Daniel Buda (preşedintele PD-L Cluj), Silviu Prigoană (deputat PD-L), Elena Udrea (ministrul turismului), Raluca Turcan sau Monica Iacob- Ridzi sunt doar câţiva dintre cei convinşi că Elena va reuşi să mobilizeze la vot tinerii şi electoratul nehotărât.

Ne puteți urmări și pe Google News