Rodipet se întoarce la stat

Rodipet se întoarce la stat

Statul va redeveni acţionar majoritar al companiei de distribuţie a presei, în urma nerespectării unor obligaţii de către investitor.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis să desfiinţeze contractul de privatizare al companiei Rodipet, ca urmare a nerespectării unor obligaţii referitoare la investiţii. „În ultima şedinţă a Consiliului Director am dispus executarea gajului asupra Rodipet pentru neîndeplinirea sistematică a prevederilor din contractul de privatizare, astfel că societatea va reveni în proprietatea statului”, a declarat ieri preşedintele AVAS, Mircea Ursache. Astfel, Autoritatea va fi reînscrisă ca acţionar al Rodipet (în prezent Network Press Concept), urmând să deţină 7,3 milioane de acţiuni, ceea ce reprezintă 51% din Rodipet.

Oficialii AVAS spun că s-a decis desfiinţarea cu daune interese a contractului, ca urmare a acţionării pactului comisoriu pentru nerealizarea de către cumpărător a obligaţiilor asumate prin contract şi executarea garanţiilor reale imobiliare constituite în favoarea statului.

Daunele interese constau în penalităţi calculate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale în sumă de 1,9 milioane de lei, nerealizării investiţiilor pentru dezvoltare, de 375.232 euro, şi dividendelor încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului, potrivit unui comunicat al AVAS.   Investitorul vrea să dea AVAS în judecată

La rândul său, investitorul susţine că a respectat toate obligaţiile asumate prin contractul de privatizare. Mai mult, acesta susţine că nu a primit nicio înştiinţare de la AVAS. „Este o decizie unilaterală a AVAS. Nici măcar nu am fost consultaţi. Am fost luat prin surprindere când am auzit declaraţia domnului Ursache”, ne-a declarat Florin Lugoci, director general al Rodipet Grup. El a precizat că avocaţii companiei lucrează deja la strângerea de informaţii, iar în cazul în care se constată că decizia este ilegală va acţiona statul român în judecată. Lugoci a invocat că această decizie a AVAS reprezintă jocuri politice ale noului guvern, având în vedere că în luna mai contractul de privatizare urma să iasă din monitorizarea instituţiei.

Directorul general al Rodipet spune că în ultimii cinci ani au fost făcute investiţii de circa 30 milioane de euro. În 2003, grupul Awdi, prin Magnar System a cumpărat Rodipet, printr-o tranzacţie de şase milioane de euro. După trei ani, statul a redobândit 45% din compania în urma conversiei unor datorii, acţiuni care au fost revândute unei companii din acelaşi grup de firme.

Ne puteți urmări și pe Google News