Acuzații de malpraxis la Spitalul de recuperare din Iași. O avocată învinuiește un medic ortoped că i-ar fi pus greșit o proteză
- Daniela Șerb
- 20 martie 2015, 09:33
Un doctor de la Spitalul de Recuperare din Iași a fost dat în judecată de o avocată care se plânge că ortopedul i-ar fi montat greșit niște suruburi la o mână ruptă. În solidar și spitalul este silit să poarte răspunderea.
Avocata Maria Roznov cere 25.000 de lei pentru că ortopedul Andrei Sava i-ar fi montat greşit nişte şuruburi după o operaţie la o mână fracturată. Drept urmare, a fost nevoită să suporte o altă operaţie, la Spitalul „Sf. Spiridon”, potrivit 7est.ro
Anul trecut, avocata a căzut și și-a rupt mâna. A mers la Spitalul de Recuperare unde a fost diagnosticată cu „fractură extremitate inferioară radius drept cu deplasare“, respectiv „fractură stiloidă cubitală dreapta“.
În mai 2014, medicul Andrei Sava a operat-o iar în iunie i s-ar fi montat un aparat gipsat. I s-a recomandat kinetoterapie vreme de 4-5 luni.
„Am mers la tratament, dar, după câteva luni, am constatat că nu am evoluţie la mişcarea pumnului şi că nu pot mişca bine degetele 2,3 şi 4 ale mâinii drepte, ele rămânând căzute în palmă. Am făcut două radiografii şi o ecografie a părţilor moi din jurul fracturii şi am mers cu ele la medicul Andrei Sava“, a precizat avocata. Avocata mai spune că doctorul nu s-a uitat pe radiografii și a amânat-o după Sărbătorile de Iarnă. Disperată, avocata a mers la alți doctori care i-au spus că la montarea plăcii în mână, ea a fost înşurubată greşit, fiindu-i rupte tendoanele celor trei degete.
A fost nevoită să treacă printr-o nouă operație de această dată la Spitalul Sfântul Spiridon. Chiar și așa avocata nu și-a mai recuperat funcția mâinii decât 80%.