În zilele premergătoare intrării în postul Paştelui, acoperiţi în întregime cu blană de oaie, bănăţenii se transformă în „nărozi”, „berbeci” sau „urşi”, participând la un carnaval cu adânci rădăcini precreştine, un ritual care anunţă învierea naturii, dezlegarea de toate relele şi atragerea binelui.

„Lăsata secului” marchează începerea anului agricol şi se serbează zgomotos de întreaga comunitate.

Tradiţie veche de sute de ani

Ieri dimineaţă întreaga comunitate din Slatina Timiş, judeţul Caraş Severin, a ieşit în stradă să petreacă „nărozii” sau „berbecii”. Tinerii „nenuntiţi” din sat au dat blugii pe blana de oaie, şi-au încins coajoace cu lâna la vedere cu talăngi zgomotoase la mijloc, iar feţele şi le-au acoperit cu obrăzare (măşti – n.r.) îmblănite şi ele.

Mascaţi pentru un  carnaval aproape grotesc, arătările de speriat, chiuind năpraznic, urmaţi de câţiva lăutari, au pornit hora chiar în mijlocul satului. Alaiul a mers din casă-n casă, gospodarii cinstindu-i pe ”alungătorii de rău” cu răchie de prune, ouă şi clisă.

„Azi e zăpostitu, lăsata secului, adică ziua nărozilor. Orice prostie ar face ficiorii, nici poliţia nu intervine”, povesteşte Brânduşa Babeu. La ritual participă numai băieţii neînsuraţi, până-n 25 de ani. Li se spune nărozi şi au dezlegare la orice excese comportamentale. Opresc maşini dansând frenetic în jurul lor, iar când prind la înghesuială vreo fată, îi spoiesc faţa cu „boază” (vopsea – n.r.) sau vaselină.

După ce au alergat jumătate de sat, „berbecii” s-au întâlnit la prânz cu „năroagele” – partenerele lor de carnaval, alţi tineri, deghizaţi de data aceasta în femei. Teodosia Agheseu s-a pregătit din timp pentru trecerea alaiului, amintindu-şi cum era în tinereţe. ”Pe vremea mea, noi fetele ne făceam poale noi, cu cocoşei din aur, iar la feerestre puneam perdele noi, lucrate în casă. Nu era fală mai mare ca asta”, povesteşte femeia.

”Vestim că a trecut iarna”

Cătălin Petru Peica e student la Timişoara şi povesteşte că pentru el este al treilea an de ”zăpostit”, tradiţie la care au participat toţi bărbaţii familiei.

„E obicei literă de lege. Toţi bărbaţii din familie au fost, la vremea lor, berbeci cu obrăzar pe faţă. Haina am moştenit-o, iar masca am refăcut-o, după datină, din blană de berbec cu mărgele şi flori. Noi vestim că a trecut iarna cu bine şi aducem noroc. Lumea rupe din cojoacele noastre bucăţi de lână, ca să aibă noroc în toate”, spune Cătălin.

Tradiţia spune că ”berbecul” nu trebuie să vadă când i se rupe din blană. Slătinenii pun astfel de ghemotoace în staulul animalelor, ca să le ferească de boli, sau le poartă asupra lor când merg la târg, ca să facă vânzare bună. ”Sărbătoarea are loc în două rânduri, azi la catolici, iar duminică, la ortodocşi. Cu ani în urmă feciorii care plecau la cătănie se îmbrăcau în berbeci cu căciuli şi cojoace întoarse pe dos.

Însoţiţi de un întreg alai şi în acompaniamentul muzicii, ei colindă satul mergând din casă în casă după slănină, ouă şi cârnaţi. Dansând pe străzi ei îşi termină colindatul la capătul satului, iar în final se ospătează cu tradiţionala cigane pregătită din produsele primite, precum şi ţuică fiartă. Petrecerea se termină la 12 noaptea, odată cu intrarea în Postul Paştelui”, explică Petru Jurja, directorul Căminului cultural din Slatina Timiş.

Similitudini cu Carnavalul de la Veneţia Sărbătoarea de “Lăsata secului” din Banat are exact aceleaşi conotaţii ca şi celebrele carnavaluri din Veneţia sau Rio de Janeiro, potrivit etnologului Otilia Hedeşan, de la Universitatea de Vest. ”Doar formele concrete în care se petrece carnavalul la noi sunt diferite. La Rio sau la Veneţia carnavalul are exact aceleaşi conotaţii şi semnificaţii, doar că în cele două oraşe acesta a fost trecut într-o formă instituţionalizată”, explică Otilia Hedeşan.

”Marea revelaţie e că dacă în cele două mari oraşe evenimentul e comercializat, la noi tradiţia e păstrată încă pură”, adaugă antropologul Mihai Leaha, masterand la Universitatea Babeş Bolyai.  Din păcate, sunt tot mai puţine satele în care tradiţia carnavalului dinaintea postului mare se păstrează ca acum sute de ani. Centrul pentru Cultură şi Artă Timiş şi-a propus să conserve aceste tradiţii, astfel că de câţiva ani o echipă coordonată de profesorul Onuţ Danciu filmeză o serie de documentare.