Misterul prin care bătutul femeilor este încurajat prin lege

Misterul prin care bătutul femeilor este încurajat prin lege

Arestarea de săptămâna aceasta a lui Constantin Nastasia, un tânăr de 35 de ani care și-a torturat iubita timp de șapte ore, în care a supus-o unor violențe extreme, e un nou paragraf într-o istorie sumbră, de lacrimi și sânge, privind violența domestică în România.

Victima, o tânără de 19 ani, a ajuns inclusiv la Camera de Gardă a Spitalului Județean Brașov. După externare, violențele au continuat. Asta în timp ce, deja de doi ani, în România e în vigoare ordinul de protecție, care stipulează că agresorul nu are voie să se apropie de victimă, cu o marjă de siguranță pentru persoana care obține ordinul, nu are voie să o contacteze sau să comunice cu victima. Cel puțin în teorie. Practic însă, când Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO) și Asociația TRANSCENA s-au uitat, recent, la eficacitatea instituirii ordinului de protecție pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, rezultatele au fost mai mult decât descurajante. Ordinul de protecție vine prea târziu și face mult prea puțin pentru victimă!

În cuvintele folosite de autori, „indiferent de gravitatea agresiunii, victima trebuie să treacă printr-un proces de aproximativ șapte până la 14 zile pentru a reuși să depună cererea de emitere a unui ordin de protecție la judecătorie. În tot acest timp, victima nu este protejată dacă nu locuiește într-un centru de adăpost pentru victimele violenței în familie care să aibă locuri disponibile”. Deci, dacă ești femeie și ai fost bătută, cel mai devreme poți primi un ordin de protecție în minim 30 de zile de la săvârșirea faptei. Iar, la nivel național, 14 județe n-au nici măcar un centru de adăpost pentru victime.

O lege strâmbă pentru palme și pumni pe bune

Ne puteți urmări și pe Google News

Transcena și GRADO s-au dus la Judecătorii și au cerut informații privind numărul de ordine de protecție care au fost solicitate. Din totalul de cereri, mai puțin de jumătate au fost admise! Mai mult, numărul cererilor respinse, între 2013 și 2014, a crescut cu aproape 24%. Deși între timp s-a schimbat Codul Penal, numărul plângerilor retrase de reclamante a crescut, și el, cu o treime într-un singur an. Legea care trebuia să protejeze femeile bătute n-a făcut altceva decât să îngreuneze procesul! Iar când vine vorba de cereri nesoluționate, ei bine într-un singur an numărul lor aproape s-a dublat. Durata medie de soluționare a unei cereri de ordin de protecție, în România, a crescut în ultimul an. În medie, trebuie să te prezinți de două – trei ori în fața unui judecător ca să-ți pledezi cererea. Cea mai lungă durată între termene s-a înregistrat, anul trecut, în județul Iași, unde au trecut 200 de zile (!!!) între două termene.

Peste un sfert din ordunele de protecție au fost încălcate

Și coșmarul continuă. Să presupunem că treci prin furcile caudine și obții un ordin de protecție. Cât timp e în efect? Mister. Prin lege, dacă nu se menționează durata, valabilitatea e de șase luni. Dar unii judecători sunt mai speciali. Analiza celor de la Transcena & GRADO arată că, în 2014, s-au dat ordine de protecție cu durată limitată la o lună, și în două cazuri la 45 de zile! Autorii studiului, mai mult, au găsit în unele motivații judecătorești că distanța stabilită la care agresorul are voie să se apropie de victimă la 1.5 metri! Mai mult, în unele cazuri restricția era funcție de spațiu (sufragerie, dormitor etc)! În anumite ordine de protecție nu era precizată deloc distanța la care agresorul trebuia să rămână față de victimă! Doar într-unul din șase cazuri instanța a dispus evacuarea temporară a agresorului din domiciliu. În rest, victimă și agresor au continuat să trăiască la același domiciliu chiar dacă exista ordin de protecție! Doar în 7% din cazuri Instanța a dispus obligativitatea unei forme de tratament psihologic or psihiatric a agresorului. Într-un caz din șase datele victimei, deși este ilegal, au fost făcute publice prin publicarea online a motivației judecătorești! Cuiul la sicriu, în schimb, este pus de altceva. Din 534 de ordine de protecție în vigoare, la 35 de inspectorate evaluate de Transcena și GRADO, 144, adică 27%, au fost încălcate.

Legea ordinului de protecție trebuie modificată urgent

Concluzia cercetării este că, din totalul evenimentelor înregistrate, doar două procente ajung în instanță. Acestea sunt motivele pentru care Constantin Nastasia a putut să sechestreze, să bată și să ardă cu țigara o tânără de 19 ani, în România, țară membră a Uniunii Europene. Trebui să i se ceară public Guvernului României, premierului Victor Ponta, Ministerului Justiției să rectifice lacunele legislative referitoare la Ordinul de Protecție, astfel încât femeile supuse violenței domestice să fie protejate de la primul moment la care s-a constatat agresiunea, legal. Timpii morți administrativi sunt inadmisibili. Performanța dubioasă a legislației în vigoare trebuie amendată, și trebuie amendată urgent. Este de negândit că, dincolo de mecanismele teoretice, practica judiciară continuă să fie nevolnică în fața uneia dintre cele mai mari probleme de sănătate publică și socială. E timpul să se încheie bucla deschisă a violenței domestice în România. Tot ce este de făcut e să se modifice legea ordinului de protecție încât să fie aplicat cum a fost gândit, cu celeritate.

Dr.Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru