Înaintea primului tur am fost prezent activ la un interviu luat Elenei Udrea la Realitatea tv. Mă aflam în faţa a ceea ce am urît şi urăsc mai mult la televiziunile de știri: Un moment de publicitate mascată sub poalele unei așa zise întreprinderi jurnalistice. Elena Udrea, azi tîrnuită de Realitatea tv, era favorita postului. Uneori atît de pe față că mi-era jenă să urmăresc un post la care colaboram și cu care, dînd seamă de un principiu de gazetar, mă simțeam părtaș nu numai la mîndrie, dar și la rușine.

Elena Udrea a venit la interviu ca la  balul de absolventă, în care era dată ca sigură drept Frumoasa promoției.

Nu m-am mirat.

De-a lungul carierei sale, acest politician de real talent, pentru că da, Elena Udrea e un politician de real  talent și, mai ales,  unul dintre cei mai puternici actori mediatici psotdecembriști, a avut clipe de deraiere uluitoare, toate dictate de incapacitatea de a-și înfrîna femeia din ea.

Se știa că pe cristoiublog.ro, pe site-ul Evenimentului zilei, ba chiar și la Realitatea tv mă afirmasem ca un adversar nemilos al candidaturii Elenei Udrea în defavoarea lui Cristian Diaconescu.

În timpul dialogului tv,  cum eram și cum sunt fără nici o obligație față de Elena Udrea, în afara aceleia ivite din postura de jurnalist care am crezut și cred mai departe în talentul ei de politician,  i-am spus în față că eu n-o votez la primul tur.

Nu mai țin minte pe care dintre numeroasele explicații  am preferat să le destăinui în direct.

Sigur e că n-am destănuit una, pe care, ca toți jurnaliștii de bun simț, am ocolit-o cîtă vreme Traian Băsescu era președintele Republicii: Sentimentul, care nu era numai al meu, că Elena Udrea nu e pe cont propriu, ci pe contul lui Traian Băsescu, că destinul ei deosebit în plan politic și administrativ nu se datora calităților sale intrinseci, ci sprijinului dat de președintele României.

Din motive care-mi scapă, Elena Udrea se complăcea în a se prezenta și a fi prezentată drept pupila lui Traian Băsescu. Era o postură pe care și-o asumă azi Alina Gorghiu față de Klaus Iohannis, profețindu-se ca o a doua Elena Udrea, evident, fără însușirile de femeie și de politician ale Elenei Udrea. Una dintre notele enervante ale acestei posturi o constituia permanenta invocare a lui Traian Băsescu, împreună cu sintagma „Domnul Președinte”, încărcată de conotații de trestie plîngătoare la vederea stejarului susținător.

Eu, care știam chiar din interviul pe care i-l luasem în octombrie 2006, că Elena Udrea e un adevărat bărbat politic, socoteam – nu știu dacă am și scris asta undeva- că marea nenorocire a Elenei Udrea se numea Traian Băsescu. Pentru că imaginea de trestie plîngătoare, la care chiar ea a contribuit decisiv, îi reducea cariera la cea de protejată a lui Traian Băsescu. Toată lumea era convinsă- în chip fals- că ascensiunea Elenei Udrea se datora exclusiv lui Traian Băsescu, singura ei contribuție fiind felul în care se îmbrăca zurliu. Îmi ziceam la vremea respectivă că marea șansă a Elenei Udrea o va constitui despărțirea de Traian Băsescu.

Abia atunci, pe cont propriu fiind- susțineam-  ne vom da seama dacă e sau nu un om politic adevărat, unul născut și nu făcut.

Ultima săptămînă i-a dat Elenei Udrea posibilitatea să se manifeste pe cont propriu, ca Elena Udrea însăși și nu ca Elena Udrea favorita lui Traian Băsescu. Nu numai că Traian Băsescu n-a ajutat-o, disociindu-se de ea subtil, dar, mai mult, a încurcat-o, deoarece prin ea Structurile noului regim, al lui Klaus Iohannis, l-au țintit pe Traian Băsescu. Rămîn mai departe consecvent tezei că Elena Udrea n-a adus și nu aduce nimic temeinic în sprijinul acuzațiilor sale la adresa SRI și DNA. După ce i-am citit Jurnalul și, mai ales, după ce-am avut o discuție cu ea despre Jurnal, mi-am dat seama că acțiunea ei nu e deloc sinucigașă, gen, vă trag după mine pe voi toți!  E o acțiune calculată, la rece, pentru că altfel în Spovedanii și-n Jurnal ar fi dezvăluit adevăruri pe care eu știu că ea le știe, dar pe, care, iată, le-a  evitat cu brio. Adevăruri care realmente ar fi distrus nu numai cariere, dar și vieți.

Această teză nu mă oprește din a remarca adevărul că Elena Udrea a făcut față cu brio marii încercări a vieții, provocate de lupta pentru putere în România post-Băsescu.

Oricît ai antipatiza-o pe Elena Udrea,  nu poți să nu constați că s-a bătut de una singură cu dușmanii- unii chiar dintre cei care-i pupau mîna pe față și pe dos- mai ceva decît mulți bărbați politici postdecembriști, ajunși ca și ea, cu spatele la zid, dar nu chiar atît de singuri ca și ea.   Nu știu dacă Elena Udrea își putea negocia situația. După părerea mea, nu. Știa asta încă din decembrie 2014, cînd s-a plîns oficial la conducerea SRI. Sigur e că în planul imaginii publice ea s-a afirmat, în timpul din urmă,  ca  un bărbat care nu negociază, ci se bate pînă la capăt. Imaginea de luptătoare a fost întărită și de imbecilitatea DNA.

Provocată în ovare, ( DNA e de genul feminin!), instituția  s-a năpustit  asupra Elenei Udrea cu trei cereri  de arestare preventivă, în condițiile în care pentru alți politicieni – Adrian Năstase, de exemplu- DNA n-a cerut nici măcar o singură arestare preventivă.  Poate că DNA are dreptate din punct de vedere juridic. DNA, ca și SRI, nu activează însă în Coreea de Nord, unde ți se cos buzele dacă  mustri Poliția Politică, ci în România democrată, unde trebuie să ții cont de opinia publică. Prin cele trei cereri de arestare preventivă, ivite imediat ce a început să critice SRI și DNA,  Elena Udrea a apărut victima urii asumate de Codruța Kovesi.

Desigur, acum DNA triumfă, pentru că vorba Elenei Udrea- are cătușele.

Pe termen lung însă,   nebunia de a cere trei arestări preventive pentru cineva care te-a criticat, chiar dacă pe nedrept, adîncește suspiciunea că la DNA gîndesc și acționează ovarele.

Spuneam mai sus că nici măcar Jurnalul nu m-a convins că Elena Udrea are dovezi zdrobitoare împotriva lui Florian Coldea.

Poate n-are.

Poate are, dar nu vrea să le folosească.

Oricum, repet, Spovedaniile Elenei Udrea n-au fost acele dezvăluiri menite a trimite un om după gratii. Ele au părut mai degrabă conforme unui plan de război mediatic. Și de fapt acesta a  fost rolul Spovedaniilor. În toate cazurile anterioare de politicieni intrați în malaxorul DNA, DNA, prin ofițerii săi acoperiți din presă ( ai DNA, nu ai SRI!), se năpustea cu amănunte din Dosare împotriva respectivului. Acest lucru nu s-a petrecut în cazul Elenei Udrea. Tot ce a dat la presă DNA se referă la denunțuri și autodențuri.

Nu există nici o stenogramă, deoarece Elena Udrea n-a fost interceptată nici măcar un minut timp de zece ani. Să fi fost DNA incapabilă să obțină mandat? Să se fi temut DNA de reacția lui Traian Băsescu? Sau, poate, nu erau- vorba Codruței Kovesi, ”indicii”. Oricum,  spre deosebire de toți cei înhățați de DNA, în aceste zile nu s-a discutat o clipă despre acuzațiile  împotriva Elenei Udrea. Mă refer, desigur, la presa - presă, nu la cea pusă în slujba propagandei USL-iste, precum Antena 3 și România tv.

De ce?

Pentru că toată presa- presă a discutat dacă sunt sau nu adevărate acuzațiile aduse de Elena Udrea lui Florian Coldea.

Nu știu dacă a fost o strategie asumată conștient sau rezultatul instinctului feminin. Nu știu dacă a fost sau sfătuită de Traian Băsescu.

Sigur e că strategia Spovedaniilor a fost strălucită:

1.  Elena Udrea a ales o teză senzaționalistă, lesne de agățat de presă: un general din Serviicii care folosește secretele pentru a cuceri puterea abolută. După opinia mea e o teză de OTV, dat fiind că nici în Zanzibar un general nu poate spune că are puterea absolută, d-apoi  în România europeană. În presa noastră, pe care Elena Udrea o cunoaște ca pe proria-i poșetă, teza a prins.

2.  Elena Udrea n-a ales întîmplător pe Florian Coldea.

Condiția acestuia de ofițer de informații e cea de low profile. În atare context, Elena Udrea știa că generalul nu-și va putea permite să intre într-o ciorovăială mediatică cu ea. Drept urmare, Elena Udrea  a avut credibilitate. Ea a ocolit cu dibăcie DNA, știind că Laura Kovesi e încă preferata opiniei publice, pentru a se năpusti asupra unui general de la SRI, pariind  pe suspiciunea românilor față de Securitate. Asemănător, de o strategie abilă a ținut și caracterul vag al acuzației. Elena Udrea știa că-n România presei de fătuce și guguștiuci, nimic nu prinde mai mult decît o afirmație incredibilă, lipsită de dovezi.

Dacă dădea un singur amănunt concret sau dacă aducea o singură dovadă, alegațiile ar fi fost ușor de infirmat. Dar așa, cine dracu să verifice afirmația că un general de la SRI  stăpînește Parlamentul, Presa, Justiția, Președinția, Guvernul?! Era ca și cum ar fi trebuit să verifici afirmația că există viață și după moarte! Nu în ultimul  rînd, Elena Udrea a speculat uriașa eroare a SRI- făcută de CIA înaintea Scandalului numit al Spionajului intern- din 1974- 1975 - de a rămîne într-o secretoșenie absolută, de a nu se prezenta opiniei publice drept o instituție care n-are nimic terifiant.

Aici, Elena Udrea a fost ajutată și de tăcerea complice a lui George Maior, singurul care-i putea contracara campania.

Abia acum, Elena Udrea și-a dat măsura talentului de  de om politic deosebit, în care am crezut și continui să cred,  indiferent de ce i se întîmplă.

De aceea, acum, aș vota-o în primul tur!