Şcoală britanică, chineză, italiană sau franceză în vacanţa de vară
- Adam Popescu
- 2 februarie 2009, 00:00
Copiii cu rezultate foarte bune la învăţătură primesc cadou, la sfârşit de an, o participare la o tabără internaţională.
Îl mai pot primi şi cei cu părinţi divorţaţi (ca o recuperare a tuturor temelor pe care nu le-au făcut împreună), venit dintr-un soi de vinovăţie resimţită de părintele „chiulangiu“. Condiţia esenţială este însă aceeaşi: părinţii trebuie să aibă bani. În rest, agenţiile care organizează astfel de tabere nu pun niciun fel de condiţii.
- Pot participa copii între 6 şi 12 ani sau tineri de până în 25 de ani, care vor să înveţe sau să îşi perfecţioneze o limbă străină.
Firma Mirunette este reprezentant în România pentru 36 de şcoli internaţionale care organizează cursuri şi tabere de limba engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană, portugheză, chineză şi rusă, fiecare în ţara unde limba este vorbită nativ.
„Am pornit de la experienţa mea de părinte. Fiica mea a participat cu succes, timp de peste 8 ani, în mai multe tabere din Anglia, Spania, Italia şi Franţa. Am pornit în primul an de la un singur grup de 20 de elevi şi în 4 ani am ajuns la 950 de participanţi, dintre care numai în vara anului trecut au fost 320“, spune Daniela Pavoni, general manager al firmei organizatoare. Prieteni cu turcii şi cu grecii
Taberele, spune Pavoni, nu sunt chiar perioade de relaxare. Elevii de liceu, de exemplu, au ocazia să experimenteze viaţa de student a unui cursant la Oxford.
„Sunt cazaţi în căminele rămase libere pe perioada verii. Participă zilnic la cursuri de treipatru ore predate în limba nativă şi la diferite activităţi sportive. Nu se poate să rămână în camere şi să tragă chiulul“, asigură managerul.
- Puţini sunt cei care se plâng iar 80% dintre cei care merg o dată într-o astfel de tabără revin şi a doua oară. Pe lângă studiatul unei limbi străine, copiii învaţă să socializeze şi fac cunoştinţă cu diferite culturi, pentru că într-un campus nu sunt acceptaţi mai mult de 20 de copii de aceeaşi naţionalitate.
„Îmi aduc aminte cum m-a sunat un părinte revoltat să mă întrebe cum i-am putut caza copilul de 12 ani cu un italian de 24 de ani. Am făcut verificările şi mi-am dat seama că erau de-o vârstă, însă italianul părea mai matur, atât fizic, cât şi psihic“, povesteşte femeia.
BUNE, RELE ŞI SCUMPE
Copiii se plâng de mâncarea fără gust, chiar dacă este sănătoasă
- O tabără de două săptămâni în Marea Britanie costă între 1.500 şi 1.700 de euro, fără transport.
„În asta e inclus tot: cazare, masă, activităţi, asistenţă medicală. Li se mai opreşte părinţilor o taxă de 50 de euro, în cazul în care copiii fac boacăne şi trebuie să plătească pagubele“, enumeră managerul firmei organizatoare.
- Taberele sunt programate în iulie-august, însă înscrierile încep încă de acum.
„Oferta de grup este de 200 de locuri şi mai avem disponibile doar 20. Bineînţeles că oferta va fi valabilă până aproape de momentul plecării“, spune Daniela Pavoni, care vizitează, în prealabil, toate campusurile şcolare, ca să se asigure că ceea ce vinde e în conformitate cu cerinţele. Cel mai adesea, copiii se plâng acolo de lipsa de gust a mâncării. „Nu e doar cazul alor noştri, italienii se plâng că nu au paste, japonezii, gândaci“, glumeşte Pavoni, care spune că posibilităţile de a-şi cumpăra de mâncare din alte locuri sunt reduse, pentru că supraveghetorii răspund de sănătatea copiilor şi atunci preferă să le servească mâncarea „fără gust“, dar echilibrată caloric şi nealterată.
- Cei care vor să-şi rezerve un loc în tabăra de vară o pot face accesând site-ul www.mirunette.ro.