Românii îl mai vor cinci ani pe Băsescu

Românii îl mai vor cinci ani pe Băsescu

Dacă duminca viitoare ar fi alegeri prezidenţiale, 59% dintre români l-ar alege tot pe actualul şef de stat, Traian Băsescu, arată un sondaj INSOMAR comandat de RTV.

Preşedintele României este considerat de populaţie şi cel mai de încredere politician, fiind urmat îndeaproape în acest top de primarul Capitalei, Sorin Oprescu şi de premierul Emil Boc. În ceea ce priveşte actuala coaliţie de guvernare, 43% dintre cetăţeni cred că este cea mai bună soluţie, în timp ce 26% consideră că, dimpotrivă, nu este cea mai bună variantă. Foarte mulţi dintre cetăţeni - aproape o treime - au răspuns însă "Nu ştiu".

Exceptând actuala alianţă, 20% dintre cei chestionaţi cred că o soluţie ar fi fost coaliţia PD-L-PNL, 15% vedeau ca viabil un Guvern PSD şi tot atâţia subiecţi ar fi optat pentru un Guvern PD-L.

Sondaj alegeri prezidenţiale:

  • Traian Băsescu 59%
  • Mircea Geoană 13%
  • Sorin Oprescu 8%

Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase, Theodor Stolojan 3% Sondaj alegeri parlamentare:

  • PDL 43%
  • PSD 32%
  • PNL 14%
  • UDMR 5%

PRM, PC şi PNG - sub 5%

Încredere în personalităţi politice:

  • Traian Băsescu 16%
  • Sorin Oprescu 15%
  • Emil Boc 12%
  • Mircea Geoană 7%
  • Theodor Stolojan 5%

Sondajul naţional a fost realizat în perioada 22-27 ianuarie 2009, pe un eşantion de 1.499 de persoane şi are o marjă de eroare de 2,8%. Oprescu, al doilea preferat al bucureştenilor Un sondaj de opinie realizat de GSSC Avandgarde numai în Bucureşti arată că, dacă ar fi alegeri prezidenţiale, Traian Băsescu ar fi votat de 48% dintre locuitori ai Capitalei. Actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, este susţinut de doar 22% dintre alegătorii din Capitală, iar fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, de 10%. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, ar obţine doar 9% din voturi. Citiţi şi:

Oprescu nu dă Primăria pe Cotroceni

Ne puteți urmări și pe Google News