BNR a început criza cu ratarea ţintei de inflaţie

BNR a început criza cu ratarea ţintei de inflaţie

Banca Naţională a României (BNR) a ratat anul trecut ţinta de inflaţie pe care şi-a propus-o.

Potrivit datelor publicate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), am încheiat anul trecut cu o inflaţie de 6,3%. Aceasta înseamnă că am depăşit cu 1,5 puncte procentuale ţinta băncii centrale de 3,8% plus/minus un punct procentual.

Cele mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an au fost la gaze (22,01%), brânză (20%) şi ulei (18,1%). De asemenea, în perioada decembrie 2007-decembrie 2008, abonamentele auto, transportul aerian şi serviciile poştale s-au scumpit cu peste 11%, iar costul energiei termice a urcat cu circa 10%. Pâinea a înregistrat o creştere a preţului de 3,42%, carnea şi produsele din carne de 7,23%, iar ouăle cu 4,29%.

Totuşi, anul trecut a adus şi câteva ieftiniri. În fruntea reducerilor de preţuri s-au aflat cartofii, care s-au ieftinit cu peste 5%. Scăderi ale preţurilor s-au mai consemnat la alte legume şi conserve de legume şi la medicamente.

Rata mai mică în decembrie

În ultima lună a anului trecut, inflaţia s-a situat la 0,23%, după ce a fost de 0,32% în noiembrie. Cel mai mult au ţinut în frâu inflaţia combustibilii, care s-au ieftinit cu aproape 4%, conform datelor oficiale ale INS.

În plus, în decembrie au fost înregistrate preţuri mai mici şi la alte produse, cum ar fi frigidere, maşini de spălat şi medicamente.

Preţurile produselor nealimentare au scăzut, în ultima lună din 2008, cu 0,47%. În schimb, preţurile alimentelor şi ale serviciilor au continuat să crească, parţial şi din cauza deprecierii leului.

Mâncarea s-a scumpit cu 0,52%, în decembrie. Cel mai mult au crescut preţurile ouălor (5,1%), cartofilor şi laptelui de vacă. Totodată, s-au produs şi câteva ieftiniri, făina, mălaiul, uleiul, fructele numărându-se printre acestea. Preţurile serviciilor au crescut cu 1,3%. Cu peste 3% s-au scumpit telefonul şi transportul aerian.   Rezultatele bune din luna decembrie situează inflaţia de anul trecut sub aşteptările analiştilor şi ale băncii centrale. Analiştii economici estimau o inflaţie cuprinsă între 0,48% şi 0,8% în decembrie şi între 6,5% şi 6,9% pentru tot anul 2008. Cea mai recentă prognoză a băncii centrale plasa inflaţia la 6,7%. Estimare pe 2009: inflaţie de 3,5%

Intervalul de variaţie stabilit de oficialii BNR pentru acest an este de 3,5% plus/minus un punct procentual.

Ţinta de inflaţie pentru anul 2010 nu a fost încă anunţată. Acest indicator urmează să fie stabilit împreună cu guvernul, în perioada următoare.

NEGOCIERI

Greva BCR, amânată

Salariaţii BCR au amânat greva ce urma să aibă loc astăzi în timp ce reprezentanţii sindicali continuă negocierile cu managementul băncii. Totodată, liderii sindicali cer anumite lămuriri legate de ultima ofertă pe care conducerea BCR le-a făcut-o acestora. Aceştia cer conducerii să fie ceva mai explicită când propune „remunerarea suplimentară a salariaţilor, în funcţie de îndeplinirea unor criterii de performanţă“, formularea fiind evazivă. Reprezentanţii BCR au hotărât, luni seară, în urma unei noi întâlniri cu reprezentanţii sindicali, să elaboreze şi să înainteze o ofertă finală, a şaptea.

Ne puteți urmări și pe Google News