Retezatul ar putea deveni minune naturală a lumii | VIDEO

Retezatul ar putea deveni minune naturală a lumii | VIDEO

Parcul Naţional este singurul loc din ţară nominalizat în campania „New 7 Wonders“. Cele 77 de semifinaliste vor fi aflate pe 7 iulie. În 2008, noua campanie N7W a luat în considerare nu mai puţin de 430 de nominalizări din 224 de ţări.

Din România, alături de Parcul Naţional Retezat au mai fost nominalizate Delta Dunării şi Gheţarul Scărişoara. Ca un fel de avanpremieră, în vară, Masivul Retezat a fost printre cele şapte finaliste ale campaniei desfăşurate de EVZ, „Cele şapte minuni naturale ale României“. Cei mai mulţi cititori au votat Retezatul în principal datorită lacurilor sale glaciare.

Parcul Naţional Retezat (PNR) a intrat în a doua fază a selecţiei pentru alegerea celor şapte noi minuni naturale ale lumii, campanie derulată de Fundaţia „New 7 Wonders“ (N7W). În 2007, fundaţia a înregistrat un succes uriaş după ce a reuşit să stabilească cele 7 minuni ale lumii contemporane, în urma voturilor exprimate de mai bine de 100 de milioane de oameni.

În 2008, noua campanie N7W a luat în considerare nu mai puţin de 430 de nominalizări din 224 de ţări. Din România, alături de Parcul Naţional Retezat au mai fost nominalizate Delta Dunării şi Gheţarul Scărişoara. În prima fază a votării, efectuată pe site-ul www.new7wonders.com, dintre nominalizările româneşti, Retezatul a primit cele mai multe voturi.

Ca un fel de avanpremieră, în vara anului trecut, Masivul Retezat a fost printre cele şapte finaliste ale campaniei desfăşurate de EVZ, „Cele şapte minuni naturale ale României“. Cei mai mulţi cititori au votat Retezatul în principal datorită lacurilor sale glaciare. „Este încă sălbatic, cât se poate de natural“ Anul acesta, Retezatul a ajuns printre cele 261 de nominalizari pentru titlul de nouă minune naturală a lumii. „Ne bucurăm nespus că am ajuns până aici. Retezatul este unic în Europa şi în lume, în primul rând prin faptul că este vorba de o arie naturală nealterată, încă foarte bine conservată. Acum începem formalităţile pentru stabilirea comitetului naţional de susţinere a Retezatului, lucru cerut de organizatorii campaniei. Sperăm să ne calificăm în semifinala celor 77, dar pentru asta avem nevoie şi de voturile românilor“, spune Florina Crişan, purtător de cuvânt al Administraţiei Parcului Natural Retezat.

Avel Ritişan, unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti ai României, face lobby pentru Retezat. „Este încă sălbatic, cât se poate de natural. Acest lucru-l face să fie vizitat în fiecare an de mii de turişti străini, în special din Cehia, Ungaria sau Germania. Ei nu mai au ce avem noi aici“, spune Avel Ritişan. Cele 22 de finaliste, anunţate în iulie Cea de-a doua etapă a campaniei se derulează până pe 7 iulie. În această fază, vor fi alese, pe baza votului exprimat pe site-ul organizatorilor, primele 77 de posibile minuni naturale. În următoarea etapă, o comisie specială condusă de fostul director general al UNESCO, Frederico Mayor, va alege cele 22 de finaliste, ale căror nume va fi cunoscut pe 21 iulie.

Cele şapte minuni naturale ale lumii vor fi alese apoi tot în urma voturilor exprimate pe internet, până în 2011, timp în care Fundaţia N7W va vizita şi va prezenta lumii întregi fiecare dintre obiectivele ajunse în faza finală.

„Sloganul nostru este «Dacă vrem să salvăm ceva, mai întâi trebuie să-l apreciem cu adevărat». O mai bună conştientizare înseamnă că aceste comori naturale pot fi mai bine conservate pentru generaţiile viitoare“, se arată într-un comunicat al Fundaţiei „New 7 Wonders“.

REGULI

Cum se votează Cei care doresc să susţină candidatura Retezatului pentru titlul de nouă minune naturală pot vota pe adresa http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/. Procesul votului se desfăşoară în două etape. În prezent se derulează faza desemnării celor 77 de semifinaliste, urmând ca de pe 21 iulie să înceapă votul decisiv pentru stabilirea listei celor şapte noi minuni naturale ale lumii, care se va finaliza în 2011. În ambele etape ale competiţiei, se poate vota o singură dată folosind aceeaşi adresă de e-mail. În plus, fiecare votant trebuie să aleagă şapte nominalizări diferite. CITIŢI ŞI:

Cele şapte minuni naturale ale României

Ne puteți urmări și pe Google News