Armata afgană preia controlul sud-vestului țării, fieful talibanilor. Marea Britanie își încheie oficial misiunea militară în Afganistan

Armata afgană preia controlul sud-vestului țării, fieful talibanilor. Marea Britanie își încheie oficial misiunea militară în Afganistan

Forţele britanice şi americane din misiunea NATO din Afganistan (ISAF) au transferat astăzi oficial către armata afgană controlul securităţii în regiunea militară sud-vest, ce rămâne însă, după cei 13 ani de conflict, una din zonele de influenţă ale rebelilor talibani.

Într-o ceremonie simbolică desfăşurată duminică, afganii, deja prezenţi la bazele Camp Leatherneck (americană) şi Camp Bastion (britanică), au preluat în totalitate controlul instalaţiilor pe care americanii şi britanicii au început să le evacueze din februarie.

Drapelele american, britanic şi al NATO au fost retrase, doar cel afgan rămânând arborat deasupra uriaşei facilităţi construite în deşert, în apropierea de Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand care, alături de Kandahar, ambele provincii situate la granița cu Pakistanul, rămân zone cu o puternică influență insurgentă. Cei câteva sute de militari americani şi britanici rămaşi în Helmand vor părăsi provincia în scurt timp, la o dată ce nu a fost precizată din raţiuni de securitate, urmând să se întoarcă în ţările lor.

În perioada 2010-2011, momentul de vârf ca efective ale NATO în Afganistan, facilitatea de lângă Lashkar Gah găzduia peste 40.000 de străini, inclusiv subcontractori. Americanii estimează la 230 milioane de dolari valoarea depreciată a echipamentelor încredinţate afganilor, cuprinzând numeroase instalaţii, de la canalizare şi drumuri până la mobilier de birou.

Generalul Sayed Malook, comandantul forţelor afgane din regiune, a menţionat că vasta bază va deveni un centru de pregătire militară şi va găzdui 1800 de soldaţi ai armatei naţionale afgane.

Următoarele cele mai importante baze ale NATO care vor fi cedate armatei afgane sunt cele din Kandahar, Bagram, Herat şi Mazar-i-Sharif.

În 2011, în Afganistan erau prezenţi circa 140.000 de militari din NATO, astăzi mai fiind desfăşuraţi pe teritoriul afgan circa 40.000. După decembrie 2014, în această ţară va rămâne o forţă de circa 12.000 de militari, dintre care 9800 de americani, în cadrul unei misiuni de sprijin şi formare a armatei afgane denumită “Sprijin hotărât”.

Prin transferul de autoritate, Marea Britanie încheie oficial campania militară de 13 ani din Afganistan în care și-au pierdut viața 453 de soldați britanici. Camp Bastion era ultima bază controlată de britanici, față de 120 de astfel de unități militare în urmă cu trei ani.