Iohannis: Primarii care vor cădea în capcana ordonanţei privind migraţia riscă să-şi piardă mandatul

Iohannis: Primarii care vor cădea în capcana ordonanţei privind migraţia riscă să-şi piardă mandatul

Prezent la Drobeta Turnu Severin, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că aleşii locali care vor părăsi partidul în numele căruia au obţinut mandatul în iunie 2012 riscă să fie demişi.

"Eu i-am avertizat şi le-am recomandat să nu facă acest pas, fiindcă ordonanţa de urgenţă privind migraţia primarilor adoptată de Guvern nu este constituţională. O spun şi eu, o spune şi societatea civilă. Ea va fi anulată şi se va reveni la legea veche şi atunci cei care au căzut în capcană riscă să-şi piardă mandatul", a  susţinut liderul liberal.

„Pentru mine este prima dată când vă vizitez, dar am văzut lucruri bune, am auzit lucruri bune şi mă simt după atâtea aplauze poate mai bine decât acasă. Noi, Alianţa Creştin Liberală, vom câştiga alegerile din 2014! Ar fi puţin lucru să înfiinţezi un mare partid doar pentru a câştiga o dată alegerile. Acesta va fi începutul, noi am înfiinţat marele partid de dreapta pentru a conduce destinele României minim pentru cel puţin 10 ani. Acest lucru îl vom face împreună. (...)Eu sunt primarul municipiului Sibiu, este o onoare pentru mine, fiindcă de 14 ani conduc destinele municipiului Sibiu. Atunci în 2000, când am devenit primarul municipiului Sibiu, Sibiul devenise un fel de târg prăfuit, majoritatea marilor întreprinderi au fost închise, am avut un şomaj –nu o să vă vină să credeţi – de peste 12 la sută. Atunci am mers personal în Germania, în Austria, am vorbit cu oameni de afaceri, am vorbit cu investitori, le-am explicat unde este Sibiul, de ce este bine să vină să investească în Sibiu şi m-au crezut şi au venit şi am creat în câţiva ani mii de locuri de muncă", a spus Iohannis.

El a povestit că l-au întrebat oamenii de ce vrea să meargă la Bucureşti, de ce nu stă acasă la Sibiu. "Eu vreau să merg la Cotroceni ca să facem altfel de politică în România. Eu vreau altfel de politică, mai puţină gălăgie şi mai multă aplecare asupra problemelor, mai puţin spectacol şi mai multe rezultate. În ultimii 10 ani s-au deschis prea multe falii în societatea românească, este nevoie de cineva care vrea să facă altă politică, este nevoie să aducem oamenii împreună, să aducem specialişti pentru a rezolva marile problemele ale României, pentru a rezolva problemele din Educaţie. Luni începe anul şcolar şi iar nu ştim ce fac tinerii care au fost trimişi la şcoală timp de 12 ani şi nu au luat bac-ul. Iar cei care termină o facultate şi nu găsesc un loc de muncă ce facem cu ei? Iar investitorii care vin la noi şi ne întreabă domnilor primari nouă ne trebuie forţă de muncă calificată, toate acestea trebuie lămurite", a mai spus Iohannis.

El a mai spus că este nevoie de rediscutarea sistemului de sănătate." Este nevoie să rediscutăm sistemul de pensii, este nevoie de foarte multe lucruri şi singurul care poate să le pună în discuţia publică cu şanse de reuşită este preşedintele României. Acest lucru vreau să le fac. Dar preşedintele singur nu poate, preşedintele mai are nevoie de un Guvern, preşedintele şi Guvernul trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva aceste probleme. Să nu mai stea oamenii cu mâna întinsă la stat", a arătat Iohannis.