SONDAJ CSCI. Victor Ponta şi Klaus Iohannis se detaşează drept candidaţii turului II la prezidenţiale
- Alexandra Ciliac
- 22 iulie 2014, 12:36
Un sondaj CSCI arată că Victor Ponta şi Klaus Iohannis se detaşează drept candidaţii care se vor califica în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din noiembrie. CSCI este controlat de cei doi consultanți politici ai premierului - Bogdan Teodorescu și Dan Sultănescu.
Dacă duminica viitoare ar avea loc primul tur al alegerilor prezidentiale, Victor Ponta ar fi votat de 41% dintre cei chestionaţi, în timp ce Klaus Iohannis de 28%, arată cercetarea.
Clasamentul este completat de Călin Popescu Tăriceanu cu 10%, Mihai Răzvan Ungureanu - 7%, Dan Diaconescu - 7%, Cristian Diaconescu - 3%.
În turul al doilea al prezidenţialelor, Victor Ponta l-ar învinge cu 55% pe Klaus Iohannis, care ar obţine 45%.
Datele sondajului CSCI mai arată că Iohannis este candidatul preferat pentru zona de Dreapta, peste MRU sau Cătălin Predoiu. Klaus Iohannis este văzut drept candidat dreptei de 38% dintre cei intervievaţi, MRU de 20%, Crin Antonescu - 13%, Cătălin Predoiu - 8%, Cristian Diaconescu - 7%, Elena Udrea - 5%.
Sondajul CSCI a fost realizat in perioada 10-16 iulie 2014, pe un eșantion de 1050 de personae, cu o marjă de eroare de +/- 3%.