Alegerile prezidenţiale de anul acesta sar din nota momentelor electorale obişnuite din istoria postdecembristă. Le-am compara, prin importanţa lor, pentru destinul românesc, cu alegerile din 1996, cînd ţara a avut de ales între afundarea mai departe în mlaștina FSN-istă şi tentativa de a ieşi cît de cît la suprafaţă.

Importanţa istorică a scrutinului prezidenţial din 2014 rezidă în întrebarea capitală, dramatică pentru România:

Va supravieţui sau nu statul de drept în anii următori, sub un nou președinte?

Traian Băsescu a avut în cei 10 ani de mandat multe momente care-i pot fi reproşate din perspectiva Posterităţii.

Nu putem să nu recunoaștem însă drept moment salutar  crîncena îndîrjire de a introduce în România, aparent condamnată la PSD-izare pe viață, un minim  de drept, o atmosferă minimă funcţionării independente a Justiţiei, a presei, a mediului de afaceri, dar mai ales o stare de spirit prielnică respectării fără crîcnire a Legii.

Îşi va fi spus cuvîntul în crearea acestei realităţi şi mutaţiile geopolitice din destinul României:

Apartenenţa la UE, dar mai ales transformarea în partener strategic extern al României.

Sigur este că un alt preşedinte, în genul şmecherului Victor Ponta, ar fi reuşit performanţa de a-i trage pe sfoară pe occidentali cu minciunile-i sincere, afundînd ţara şi mai mult în băltirea PSD-istă.

La întrebarea dramatică de mai sus, unii răspund optimist, susţinînd că indiferent cine va fi preşedinte, procesul de europenizare a României e ireversibil.

Alţii răspund  pesimist, avertizînd că procesele nu sînt ireversibile, că, în cei zece ani de mandat al lui Traian Băsescu, reabilitarea statului de drept a fost un obiectiv atît de uriaş încît instituţiile n-au ajuns la tradiţia independenţei.

Numărîndu-mă printre pesimişti, adaug argumentelor în sprijinul tezei că procesele nu sînt ireversibile, datele  de Istorie naţională.

Instituţiile statului de drept înseamnă, înainte de toate, oameni.

Şi cînd oamenii sînt români, instituţiile o pot lua razna în orice moment.

Nu e Avocatul Poporul o instituţie independentă? Ajunsă sub conducerea lacomului de arginţi, Victor Ciorbea, instituţia a devenit o gaură-n fund a Guvernului Ponta.

Nu e TVR o instituţie independentă?

Sub conducerea lui Stelian Tănase, TVR a ajuns camerista Famigliei Ponta.

Sunt ireversibile procesele de modernizare a ţării?

Să fim serioși!

Dînd curs unui comandament istoric – cel de a opri prăbuşirea educaţiei naţionale pînă la nivelul analfabetismului grobian - Legea

Educaţiei Naţionale a introdus în învăţămînt exigenţa, condiţie vitală pentru ca pe porţile şcolii să nu iasă generații de semidocți.

Mult mai important, Legea Educaţiei Naţionale a încercat să corecteze dezastrul produs de una dintre realităţile postdecembriste care au atentat la fiinţa naţională:

Fabricile de diplome.

Cînd se va scrie istoria acestei perioade şi se va ajunge la concluzia că generaţii întregi de tineri au fost ucise de băutura contrafăcută a semidoctismului cu diplomă, Universităţile particulare vor fi consemnate printre principalele responsabile de acest dezastru.

Această Lege n-a convenit Grupului de interese PSD-iste din învățămînt întruchipat de Ecaterina Andronescu.

Această Elena Ceauşescu a regimului PSD-ist a fost adevărata şefă a învăţămîntului ori de cîte ori FSN, PDSR, PSD au fost la Putere.

De dragul imaginii, în fruntea MEN au fost puși  tineri precum Remus Pricopie.

Peste ei, acoperindu-i cu fustele-i viu colorate FSN-ist, puturoase, a fost pusă, ca o cloşcă a reacţionarismului, Ecaterina Andronescu.

Grupul de interese întruchipat de Ecaterina Andronescu nu s-a resemnat niciodată la gîndul că proprietarii fabricilor de diplome, cadrele didactice ale facultăţilor particulare, alcătuind clientela PSD-istă de după decembrie 1989,  nu mai pot face comerţ cu educaţia naţională.

Multora, procesul de modernizare a Învăţămîntului li se părea ireversibil. După şocul din 2010, cînd Bacalaureatul a semnalat transformarea şcolii noastre într-o producătoare de proşti cu diplomă de maturitate, elevii înţeleseseră că nu-i de joacă. Unii s-au pus cu burta pe carte. Alţii, odrasle de ghiorţani postdecembrişti, au continuat să-şi bată la cap părinţii pentru a le face rost de diploma care să le dea dreptul de a petrece viaţa drogîndu-se.

Ei bine,  30 iunie 2014, ziua cînd s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind modificările şi completările la Legea Educaţiei Naţionale, ne-a dovedit că acest Proces nu e ireversibil.

Printr-un act arbitrar şi anticonstituţional al Guvernului, Învăţămîntul românesc a fost întors cu 10 ani în urmă, cînd ministru era Ecaterina Andronescu.

Inutil să mai trecem în revistă prevederile care redau Mafiei din Învăţămînt prerogativele pierdute prin Legea Educației Naționale.

De precizat doar că în această lovitură dată unui proces de modernizare a ţării un cuvînt greu l-a avut şi dispreţul lui Victor Ponta faţă de ceea ce se numeşte şcoală.

Pentru mine, plagierea lucrării de doctorat mi se pare mai gravă decît o tîlhărie cu moartea victimei.

Scriu din primul an de facultate.

Nu-mi imaginez o clipă că altcineva s-ar putea documenta pentru mine, d-apoi să mai şi scrie în locul meu.

De ce a acceptat Victor Ponta să devină doctor în drept cu o lucrare făcută de altcineva?

Pentru că Victor Ponta nu dă doi bani pe cercetare, pe bibliotecă, pe şcoală.

Un doctorat e pentru el mai puţin important decît un şurub de la maşinuţele cu care se joacă.

Cum să-i pese lui Victor Ponta de obţinerea de către elevi a unei diplome de Bacalaureat doar dacă învaţă, cînd el a obţinut diploma de doctor în drept printr-un furt echivalent copiatului la examenul de Bacalaureat?!

Toţi criticii Ordonanței de urgență din 30 iunie 2014 s-au concentrat exclusiv pe efectele acestui Document asupra Legii Educaţiei:

Întoarce învăţămîntul românesc la anii FSN-ismului îngîmfat.

Nimeni n-a observat însă altceva.

Felul în care a fost modificată Legea Educaţiei Naţionale dă seamă de o realitate neliniştitoare:

Folosirea de către Victor Ponta a golăniilor anticonstituționale din iulie 2012, pentru suspendarea lui Traian Băsescu.

Chiar şi acum, la doi ani de la Lovitura de stat, cînd poziţia democraţiilor occidentale ne-a convins c-a fost vorba de grave încălcări ale democraţiei, cei doi artizani ai Loviturii de Stat – Victor Ponta şi Crin Antonescu – dovedesc că n-au înţeles nimic.

Crin Antonescu pune PDL, în vederea fuziunii cu PNL, condiția de a aplauda Lovitura de stat din vara lui 2012.

Victor Ponta ne dovedeşte nu numai că n-a înţeles nimic, dar mai mult, că-i dispus să apeleze din nou la golăniile din iulie 2012.

Felul în care a fost modificată Legea Educaţiei Naţionale ne dovedeşte nu numai că e dispus, dar o şi face.

Şocant la cele trei zile în care s-a ajuns la suspendarea Preşedintelui a fost, pentru occidentali, dar și pentru românii care cred în statul de drept,  – uluitoarea iuţire a unui proces care reclamă, îndeoşbte, o lună, ba chiar două.

În doar trei zile – 3, 4 şi 5 iulie 2012-  au fost îndeplinite toate mişcările cerute de păstrarea aparenţei de legalitate.

Văzînd succesiunea de ceasornic a diferitelor momente, toate create pentru a bloca orice reacţie a instituţiilor democratice, îţi dai seama că Puciştii respectau un plan, ticluit prin boscheţi.

În cadrul acestui Plan, CCR era considerată o instituţie care putea pune probleme Puciştilor.

Ordonanţele de Urgenţă anticonstituţionale ale Guvernului USL puteau fi blocate de CCR, instituţie care veghea la respectarea Constituţiei.

Puciştii aveau nevoie de un cadru aparent legal pentru ca două Ordonanţe de urgenţă să nu ajungă la CCR:

1) OU, din 4 iulie 2012, potrivit căreia CCR nu poate verifica Hotărîrile Parlamentului;

2) OU din 5 iulie 2012, prin care se modifica Legea Referendumului.

Ce a şocat pe occidentalii şi pe românii care mai credeau în statul de drept?

Restrîngerea atribuţiilor CCR prin acte abuzive ale Guvernului!

Şi totuşi, exista o cale legală prin care cele două OU să ajungă la CCR:

Sesizarea Avocatului Poporului!

Ei bine, aici apare clară Lovitura de stat.

Primul lucru pe care-l fac Puciştii e înlocuirea la 3 iulie 2012 a Avocatului Poporului, Gh. Iancu, cu un om de-al lor, nevertebratul Valer

Dorneanu.

În ce constă Lovitura de stat?

În modificarea prin forţă a oamenilor şi competenţelor unor instituţii ale statului de drept.

Cu Valer Dorneanu ca avocat al Poporului, Puciştii şi-au asigurat liniştea în privinţa ajungerii celor două OU la CCR.

OU din 30 iunie 2014 încalcă grav Constituţia.

Ce a făcut Victor Ponta pentru a se asigura că acest document nu ajunge la CCR?

L-a schimbat pe Victor Ciorbea cu un om de-al PSD?

Nu era nevoie.

Răposatul ţărănist se vînduse demult PSD-ului.

Totuşi, Victor Ciorbea putea avea o tresărire, fie şi de orgoliu.

Pentru a nu risca aşa ceva, Victor Ponta dă,  tot în 30 iunie 2014, OU prin care Avocatul Poporului capătă privilegii fabuloase.

Altfel spus, îl mituiește  pe lacomul Victor Ciorbea ca să nu conteste OU privind Educaţia la CCR.

Observaţi patentul de tip pucist?

În iulie 2012, pentru a fi sigur că Ordonanțele de Urgență anticonstituţionale scapă controlului necesar al CCR, Puciştii – erau doi atunci, Victor Ponta și Crin Antonescu – au pus un om de-al lor ca Avocat al Poporului.

În 30 iunie 2014, pentru a fi siguri că OU scapă de controlul de constituţionalitate, Pucistul Victor Ponta îl mituieşte pe Avocatul Poporului.

Tot prin Ordonanţă de Urgenţă.

Victor Ponta candidează din partea PSD la Preşedinţia României.

Cu tot cu năravul de Pucist!