Imnul Braziliei se oprește în stația de amplificare, după strofele regulamentare. Cincizeci de mii de spectatori, ridicați în picioare, cu privirile arzând, continuă să cânte. Ovalul stadionului, cu tribunele acoperite, creează un fabulos efect de catedrală.
În iarbă, jucătorii cântă și ei, parcă sunt băgați în priză. Nu există unul care să tacă sau să mimeze în silă. Necum să nu știe versurile sau să se poticnească. Toți, suporteri și fotbaliști, sunt zgâlțâiți de același fior electric. Vibrează la unison.
Când totul se termină, ai senzația că, în clipa de tăcere care urmează, sub liniștea de plumb, stadionul stă să se prăbușească. Marele Neymar nu mai suportă presiunea și se lasă pe vine, cu mâinile la ochi, încercând să-și stăvilească lacrimile. El, golănașul putred de bogat, adulat, răsfățat de femei și de presă, cu freza lui fițoasă de Ferentari, cade, răpus de emoția imnului național.
Brazilia e o țară bogată. Ca România. E o țară cu mari discrepanțe sociale: bogații sunt foarte bogați, săracii sunt foarte săraci și hoții, foarte hoți. Ca în România. Totuși, suporterii ăia care cântau de mama focului nu aveau nimic din defetismul, din scârba existențială sau din rușinea românească de a fi patriot. Rupți în fund, cântau cu patos pentru țara lor. Ei nu au avut un Boia.
Cupa Mondială FIFA 2014 Brazilia, pe evz.ro. Cititorii evz.ro vor avea posibilitatea să urmărească tot ce ține de competiția FIFA World Cup Brazil, într-o categorie specială a site-ului nostru aflata în secțiunea SPORT.
AICI puteți să aflați PROGRAMUL MECIURILOR de la Cupa Mondială 2014, SCORURI Campionatul Mondial 2014, STIRI de la Cupa Mondială din Brazilia și REZULTATE meciuri Cupa Mondială 2014.