Cel mai vechi „om al lacului” de lângă cartierul Crângași își povestește amintirile. Povești despre fantomele, peștii și „comorile” de pe fundul unui lac nou și misterios.

Cunoaşte fiecare piatră de pe fundul lacului. A văzut pe el furtuni ca pe Marea Neagră. A scos din adâncurile sale te miri ce. De la mașini până la seifuri, cauciucuri, mobilier, hoituri de animale sau cadavre umane. A găsit chiar şi o bombă de aviaţie nou-nouţă. Spune, însă, că întinderea de apă din nordestul Capitalei nu găzduieşte în adâncurile sale nici fantomele celor din cimitirul de pe fundul său şi nici peşti monstruoşi. Ci doar gunoaiele aruncate de bucureşteni.

Este mândru, în schimb, de „buncărul” de zeci de milioane de metri cubi de ciment pe care îl are în custodie şi care este principala piedică a viiturilor care ar putea inunda Bucureştiul. Inginerul Mihai Georgescu, de 53 de ani, şeful Sistemului Hidrotehnic Dâmboviţa, este mai-mare peste stăvilarul Ciurel de aproape un sfert de veac. Și are povești pe măsura experienței sale.

Rezistă la 8,5 grade Richter

„Până la sistematizarea Dâmboviţei, din anii ’80, râul era frumos, dar mizerabil. Plin de rahați și șobolani... Ce, puteai să pupi o fată pe mal? Îți muta nasul din loc!”, îşi aminteşte Mihai Georgescu care, până să devină şef peste toată Dâmboviţa, a fost, până acum doi ani, şef de baraj la Ciurel. Ştie istoria locului încă de dinaintea punerii în funcţiune a „Acumulării Lacul Morii”, din 1987.

„A fost construit de ingineri români cu utilaje fabricate în România! A fost modernizat, în 2008, cu echipamente de fabricaţie germană, dar cu proiect şi realizare tot românească!”, e mândru nevoie- mare nea Mihai, cum îl alintă subalternii. Aproape că știe pe dinafară toate cele 2.400 de baraje din țară. „Cele foarte mari: Vidraru, Bicaz sau Gura Râului, sunt toate românești”, este naţionalist până la capăt inginerul hidrotehnician. Cel din custodia sa este unul mediu.

„Ca să-l rupi, îți trebuie o bombă hotărâtă sau un seism! Dar e calculat să reziste până la un cutremur de 8,5 grade pe Richter! Atunci sunt, însă, schimbări de relief, aşa că nu prea mai contează”, te asigură meseriaşul de trăinicia stăvilarului pe care îl poţi admira din tramvaiul 41.

Morții lacului: inconștienți și sinucigași

„Poveştile cu stafiile şi fantomele morţilor din cimitirul de sub ape sunt nişte vrăjeli!”, îţi taie veteranul lacului pofta de supranatural. „În schimb, Lacul Morii își ia anual tributul de vieți! Dar nu el e de vină, ci omul...”, oftează el. Spune că, anual, se îneacă aici între patru şi şapte inşi. Scăldatul nu este interzis, dar nici recomandat. Principala cauză este inconştienţa oamenilor. „Mor spre sfârșitul iernii, când se rupe gheața topită sub ei și vara, când se bagă la scăldat. Apa e caldă la suprafață, dar un metru mai jos e rece rău... Fac stop-cardiac!”, explică nea Mihai de ce mor unii.

Mai sunt şi sinucigaşii: „Am avut o fată de vreo 20 de ani, prin ’93, iarna, care s-a arun-cat de pe baraj. Gheaţa era topită în faţa stăvilarului. Am târât o barcă pe gheață și un băiat de-al nostru a apucat-o de păr și a scos-o! Ea nu prea vroia nici să iasă, nici să se ducă la fund. A trăit...”.

Vara, pe caniculă, copiii mai sar în apă de pe baraj, în Dâmboviţa. Pericolul este uriaş. „Le spui şi te înjură! N-ai ce să le faci”, oftează Mihai Georgescu. Îşi aminteşte cum, în anii ’90, doi puşti au sărit în lac şi s-au urcat pe creasta stavilei. „Curentul i-a aruncat în <>, gaura aceasta cu dinți de beton și un <>. Unul a murit pe loc și celălalt și-a rupt o mână și un picior”, se înfioară omul.

12 mașini și două seifuri pe fundul apei

Îşi aminteşte cum, în octombrie 2003, lacul a fost golit pentru expertizare, două săptămâni: „A rămas doar cursul vechi al Dâmboviței și niște gropane cu apă. Se băteau oamenii pe peștele din gropi! Atunci am văzut un şalău de nouă kilograme. Avea peste un metru!”. Şi tot atunci a făcut şi inventarul gunoaielor.

S-au scos din lacul secat 12 autoturisme: „Ce m-a mirat a fost că nu erau dezechipate… Aveau şi roata de rezervă! Le-am predat poliţiei şi ne-au înjurat, că le-am dat de muncă! Am mai găsit și două seifuri cât un șifonier. Erau deschise... N-am putut să le scoatem și sunt tot acolo, lângă podul de la Roșu”. Au mai găsit şi bucăţi de caroserie de maşină, o remorcă întreagă şi, în zona blocurilor din Crângaşi, munţi de cauciucuri. Inginerul se încruntă: „Am cărat 15 basculante de deşeuri!”.

Carași de trei kilograme și mașini de spălat

Are balta peşte? „Peşte este! În principal răpitori: şalău şi biban. Ştiucă n-am mai văzut de mult, iar somn doar am auzit că ar fi, da’ n-am văzut. Și mai e caras. Am văzut unu’ de trei kile! Era cât capacul unui WC!”, râde omul lacului. Mihai Georgescu spune că lacul n-a fost niciodată poluat artificial cu puiet de peşte: „Peştii sunt sălbatici. Au crescut de capul lor. Până prin 2000 era plină balta, dar după ce au apărut ăştia cu plasele monofilament s-a dus dracu’ pescuitu’! Nu mai e ca înainte...”. Și pe Dâmbovița este pește, dar din ce scapă din Lacul Morii, pe la Ciurel.

„E o treabă pozitivă! Înseamnă că apa e curată! Se fac analize, nu vorbesc prostii”, se laudă angajatul Apelor Române. Dar asta nu înseamnă că gunoaiele nu fac parte din „bio-diversitatea” acvatică. „La Piața Unirii, lângă Palatul de Justiție, am găsit o saltea. Cauciucurile sunt la ordinea zilei. Am scos din apă frigidere, mașini de spălat, dulapuri, paturi și camioane de cârpe. Dar cea mai nenorocită treabă sunt peturile”, se enervează inginerul.

„Am cărat hoituri de câini cu roaba!”

Pe lac funcţionează, pe malul vestic, un club de yachting. Înainte, până prin ’92, au fost şi două vaporaşe care aveau un debarcader în zona insulei de lângă Crângaşi. Inginerul povesteşte cum au ajuns cele două vaporaşe nişte nave-fantomă: „Era Lotrioara şi încă unul, nu mai ştiu care… Proprietar era ICAB-ul, care le-a abandonat. Li s-au furat parâmele de acostare și au plutit așa, în derivă, luni în șir. Erau ca niște nave-fantomă! Ca-n filme... Ne-am trezit cu ele în fața stăvilarului. Le-am ancorat cum am putut... Până la urmă le-au tăiat”.

Insuliţa de lângă Crângaşi a „funcţionat”, tot prin anii ‘90, drept arenă pentru luptele ilegale de câini. „Când murea câte un animal, îl aruncau la baltă. Şi curentul aducea hoiturile la noi, aici!”, se îngreţoşează nea Mihai. Lăcătuş-mecanicul Gheorghe Boldici, în vârstă de 45 de ani, care de 20 manevrează stăvilarul, are umor negru: „Am scos și câte șase câini! I-am cărat cu roaba... ”. Ieri, dintr- o barcă de fier, cu o greblă, scotea gunoaiele din „disipatorul de energie”. Nu prea are mult de lucru că a bătut vântul din sens invers: „Azi e mai nimic! Să vezi când dai la vâsle printre pet-uri!”

Caracteristicile Lacului Morii

Lacul Morii, din partea de sus a cartierului studențesc Regie și la vest de Crângași, are o suprafață de 250 de hectare și un volum de apă de 14,7 milioane de metri cubi la „nivelul normal de retenție”. Adică de umplere. Dar cota maximă este de 20 de milioane de metri cubi și nu a fost atinsă niciodată, nici pe departe. Adâncimea cea mai mare este de 14 metri, undeva în dreptul ultimelor blocuri de pe malul estic.

În dreptul stăvilarului, apa are 8,5 metri, iar înspre Roșu, de unde vin apele Dâmboviței, nu sare de trei-patru metri. Fundul este mâlos. Pe amplasamentul său era fosta mahala Crângași. Evident, cu cimitir cu tot. Toate mormintele au fost strămutate înaintea umplerii cu apă a „acumulării”. „Unde a fost cimitirul s-a turnat o placă de beton! Fără niciun rost, după părerea mea...”, rememorează Mihai Georgescu.