Avocatul Poporului explică numărul mare de deținuti: Copii rămași în țară nesupravegheați

Avocatul Poporului explică numărul mare de deținuti: Copii rămași în țară nesupravegheați

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că numărul deţinuţilor a crescut ca urmare a crizei financiare şi a numărului mare de români care au plecat la muncă în străinătate, context în care copiii au rămas în ţara nesupravegheaţi.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, şi cei patru adjuncti s-au întâlnit, ieri,  cu o delegaţie a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor, Tratamentelor Inumane sau Degradante.

În cadrul discuţiilor, membrii delegaţiei au cerut date legate de personalul şi fondurile de la bugetul de stat care ar fi necesare pentru a asigura crearea şi funcţionarea Mecanismului de Prevenire a Torturii în cadrul instituţiei Avocatul Poporului.

Întrebat de membrii delegaţiei CPT care sunt cauzele creşterii numărului de deţinuţi din penitenciare, de la 27.000 în 2010, la 33.000 în 2014, Victor Ciorbea a declarat, potrivit Ziare.com,  că "această creştere reprezintă un efect al crizei economice, al numărului mare de emigranţi romani în străinătate, context în care există mulţi copii rămaşi în ţara nesupravegheaţi, şi care comit infracţiuni".

În acelaşi timp, Ciorbea a spus că o altă cauză a creşterii numărului de deţinuţi ar fi faptul că, de 12 ani, nu a fost adoptată o lege a amnistiei.

El a mai precizat că, actualmente, la nivel de ţară, există aproximativ 2.000 de locuri de detenţie care ar face obiectul monitorizării din partea Mecanismului de Prevenire a Torturii.

România are ca termen luna noiembrie a anului 2014 pentru a institui un mecanism naţional de prevenire a torturii, după ce a ratificat un protocol ONU în acest sens, în 2009, şi nu a respectat termenul anterior, atrăgeau atenţia anul trecut reprezentanţii APADOR-CH. Mecanismul nu a fost implementat până la termenul iniţial din 2012 nefiind prevăzut un buget pentru noile responsabilităţi ale Avocatului Poporului.