EVZ CHIȘINĂU. Fortăreața medievală de pe Nistru, închisă până în 2015

EVZ CHIȘINĂU. Fortăreața medievală de pe Nistru, închisă până în 2015

Cetatea Soroca, cel mai atractiv obiect turistic din nordul Basarabiei, stă închisă încă un an. Renovările finanțate de Uniunea Europeană vor să redea măreția de altădată a „Bastionului creștinătății”, ridicat de Ștefan cel Mare.

Una dintre cele mai importante bastioane de apărare a Creștinătății, cum era considerată Cetatea Soroca, în urmă cu jumătate de secol, se află, de aproape un an, înt-un amplu proces de renovare. Deși trebuia redeschisă publicului, anul acesta, lucrările care vor să readucă cetății măreția de altădatăse întind până la anul.  Parte a brâului de Cetăţi de la Vadurile Nistrului - Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă  - „Fortăreața de la marginea lumii civilizate” a fost construită la sfârşitul secolului XIV – începutul secolului XV. Istoricii arată că a fost întemeiată de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea, pe locul unei vechi fortărețe genoveze, Alciona. Cetatea din lunca Nistrului a fost reconstruită, ulterior, de către Petru Rareș. Cetatea Soroca este cunoscută şi ca locul unde se adăposteau oştirile moldoveneşti.  Printre ultimele sunt cele conduse chiar de Dimitrie Cantemir. Ultimul atac asupra cetăţii a fost făcut de o armată rusească în anul 1738. În ultimii ani, la Cetatea Soroca se desfăşura adesea diferite festivaluri şi concerte. Multe evenimente istorice sunt legate de cetate.  Parte integrantă a vechiului zid de apărare a Europei, din perioada medievală, Soroca este refăcută din fonduri europene, alături cetățile Suceava și Hotin, într-un amplu proiect dedicat „Bijuteriilor Moldovei”. Până acum, fortăreaţa era vizitată anual de peste 20.000 de turişti. Cetatea nu a mai fost renovată din anii `70.

Reabilitarea , începută cu întârziere

Închisă pe 18 august 2013, Cetatea Soroca nu a mai fost redeschisă publicului pe 18 mai 2014, așa cum era preconizat, inițial, deoarece lucrările de restaurare nu s-au încheiat. Reabilitarea a început mai târziu decât la data preconizată și, astfel, fortăreața medievală de pe Nistru mai ramâne închisă încă un an. Arhitecții au fost stabilit un nou termen pentru redeschiderea cetății - 18 mai 2015 - deși forfota pentru finalizarea grabnică a lucrării se poate observa dacă treci prin preajma bastionului medieval.  În interiorul fortăreței, de asemenea, este multă forfotă, atât în turnul central, cât și în celălalt, supus restaurării. Muncitorii au efectuat, până acum, lucrări de consolidare a turnurilor și de injectare a cimentului în structura zidăriei. Totodată, au amenajat bolțile paraclisului, din cărămidă de format medieval (produsă la Sighișoara). Acum, zidarii sunt văzuți pe vârfurile trunurilor.

De strajă, în nordul Moldovei

Antreprenorul care efectuază lucrările de restaurare este compania românească „Iasicon”. Cetatea Soroca este a doua fortăreață căreia îi face restaurarea, prima fiind Cetatea Neamț.  Inginerul Mihai Macovei, șeful echipei de muncitori, ne spune că grinzile pe care le folosesc pentru acoperiș sunt aduse din România. „Ca tehnologii aplicate sunt cam aceleași. Materialele diferă puțin, folosim în special piatră locală. Grinzile pentru acoperiș sunt aduse din România, căpriorii de 12 metri lungime sunt de stejar. Vom folosi, în curând, şi aproape 80 de mii de bucăți de șindrilă”, continuă el.

Restaurarea Cetății Soroca se face pe bani europeni, iar din acest proiect al „Bijuteriilor Medievale” mai fac parte și fortărețele din Hotin și Suceava. Partenerilor din Suceava le-au fost alocați bani pentru organizarea unui Festival Medieval, procurarea costumelor de epocă și elaborarea strategiei turismului, iar celor din Hotin - pentru amenajarea și electrificarea cetății. Partea leului, adică două din cele cele trei milioane de euro alocate restaurării celor trei cetăți, revine fortăreței noastre. Sunt în plan restaurarea a două turnuri, reabilitarea drumurilor spre cetate, amenajarea parcului, a buticurilor de suvenire ş.a.

Reabilitare parțială

Inițial s-a creat impresia că Cetatea Soroca va fi restaurată integral, mai ales că și în schiţele de proiect publicate în presă vedeam fortăreața finisată. Dar nu este așa, ne spune Tatiana Robu, managerul proiectului. „Se știa de la început că este vorba de o restaurare parțială. S-a creat o confuzie, deoarece noi am comandat proiectul tehnic al restaurării integrale a cetății, pentru ca următoarea etapa să fie mai ușor de realizat. Am auzit că unii vorbesc de faptul că deja nu ajung bani. Nu este corect, proiectul are o evidență strictă a mijloacelor finanțare și a planului de execuție din partea finanțatorilor europeni”, spune aceasta.

Opt milioane de lei au fost alocați pentru reabilitarea drumurilor şi, chiar dacă unele surse vorbeau despre o reparație capitală, banii sunt prevăzuţi doar pentru o reparaţie curentă. Pentru aceste lucrări, dar și pentru amenajarea parcurilor, compania „Iasicon” a subcontractat întreprinderea locală „Magistrala — Nistru”. Dar fiindcă suma este mică, în comparație cu lucrările ce urmează a fi făcute la reabilitarea drumurilor, ar putea fi alocate surse suplimentare din bugetul autorităților locale sau al Guvernului.

Fondurile au fost alocate în moneda europeană Euro. Datorită fluctuațiilor cursului valutar, pe parcursul implementării proiectului s-au făcut economii de vreo 6 milioane de lei. „Conform acestui proiect, zice doamna Tatiana Robu, urma să restaurăm și să acoperim două turnuri. Celelalte trebuiau a fi lăsate pentru etapa următoare. Dar fiindcă avem aceste economii, am hotărât să le investim tot în cetate. Pentru a o proteja de vânt și de ploaie, dar și ca să arate frumos, am hotărât ca și celelalte trei turnuri să fie acoperite. Deci, banii vor fi utilizaţi pentru acoperirea lor și aducerea crenelurilor la cota finală, adică restaurarea lor”.

Deoarece nu s-a reușit realizarea tuturor lucrărilor, conform planului inițial, a fost solicitată extinderea proiectului până la 18 mai 2015. Astfel, până anul viitor se preconizează organizarea unui Festival Medieval, editarea hărților și a pliantelor, dar și elaborarea unui noi traseu turistic pentru Suceava, Hotin și Soroca. În viitorul program transfrontalier, de această dată bilateral dintre Republica Moldova și România, ar putea fi finanţat proiectul de restaurare integrală a cetății Soroca.

Cetatea Sorocii este unică printre cetățile medievale moldovenești prin sistemul arhitectonic de construcție. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare și un turn de acces de plan rectangular. După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca a început să crească în importanță având o funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea, în anul 1484, a cetăților din sudul Moldovei.

Ne puteți urmări și pe Google News