O femeie a murit după ce a adormit la volan. Condusese din Grecia fără oprire

O femeie a murit după ce a adormit la volan. Condusese din Grecia fără oprire

O femeie de 50 de ani a murit, în această dimineață, după ce a adormit la volan, în localitatea nemțeană Doina, relatează Agerpres.

Accidentul a avut loc pe fondul oboselii, femeia conducând fără oprire din Grecia.

Un pasager din maşină a fost rănit uşor. El a povestit anchetatorilor că femeia dorea să ajungă acasă, la Târgu Neamţ, cât mai repede şi de aceea a preferat să conducă fără întrerupere.

În localitatea Doina, femeia a adormit la volan, iar maşina a ieşit în decor şi s-a izbit de un parapet de metal. În urma impactului, femeia a decedat.

Circulaţia în zonă a fost oprită timp de aproximativ două ore.