Ea avea 30 de ani neîmpliniţi şi aproape zece ani de căsnicie când a aflat că el o înşela cu o femeie prietenă „de familie”, nelipsită de la petrecerile de apartament. Aveau deja doi copii mici, iar ea rămăsese acasă să se ocupe de creşterea şi educaţia lor. Nu avusese niciun serviciu până atunci, din cauză că nu îi dăduse voie soţul, dintr-o gelozie exagerată că acolo ar întâlni şi alţi bărbaţi, şi ea nu putuse să se impună.
Când a aflat de aventura soţului, a făcut o criză de mânie, i-a făcut o scenă şi aşa-zisei prietene, dar a rămas lângă bărbat, din lipsă de alternative. De bine de rău, aşa avea un acoperiş deasupra capului şi ce să pună pe masă. Divorţul a fost doar un cuvânt rostit ca o ameninţare în care nu credeau nici unul, nici altul. Ar fi fost o mamă singură, în bătaia vântului, fără şanse prea mari de angajare, care nu se putea întoarce nici în casa părintească, căci, vorba aia, mama o sfătuise că odată măritată „nu mai pleci de la bărbat!”.
Este o poveste veche de peste zece ani, dar care, oricât ne-am ascunde după deget, încă mai are corespondent în realitatea zilelor noastre. Pentru români, motivele economice au primat întotdeauna în faţa celor sociale, atunci când le-a trecut prin cap gândul despărţirii. Cred că fiecare dintre noi am auzit cel puţin o poveste cu un cuplu care preferă să plătească preţul căsniciei toxice din cauză că are credite pe 30 de ani pentru o casă, o idee care păruse atunci că le va aduce fericirea. Cum reuşesc să doarmă împreună în patul din apartamentul cu două camere, singurul care îi mai ţine acum împreună, doar ei ştiu.
Plus că românii sunt sensibili când vină vorba să pozeze în cuplul fericit în societate. Că doar noi am inventat şi vechea vorbă: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Aşa că mulţi continuă să trăiască sub acelaşi acoperiş, fiecare cu viaţa lui, dar căsătoriţi legal. Deşi criza economică intensifică certurile în casă şi primul gând ar fi că în astfel de perioade explodează şi numărul divorţurilor, în fapt, este exact invers. Pe timp de criză, stabilitatea emoţională nu mai este una dintre priorităţi.
Din motivele enunţate mai sus, în mod paradoxal, criza economică a redus numărul despărţilor din ţara noastră. Cel puţin pe cele oficiale, pentru că sunt sigură că despărţirile în fapt sunt mult mai multe decât cele din registrele notarilor şi instanţelor. Taxele de divorţ, care au tot crescut în ultimii ani, costurile cu avocaţii şi vânzarea casei pentru acoperirea dărilor la bănci îngreunează mult despărţirea în acte. Începând din a doua parte a anului 2008, când criza îşi făcea deja simţite efectele în ţara noastră, numărul divorţurilor a început să scadă, iar pe măsură ce economia a mai recuperat, numărul despărţilor a început iar să mai crească.
Cele mai multe divorţuri – 36.308 - au fost în 2007, an în care România „duduia”. În 2008, numărul lor a scăzut la 35.685, iar 2009 a fost critic, cu puţin peste 32.000 de despărţiri, tendinţă care s-a menţinut şi în 2010. În 2011, a crescut la 35.000, pentru ca în 2012, să scadă iar la 31.000! Poate că este şi o chestiune de mentalitate, dar pentru cei cu bani, decizia de a-ţi lua jucăriile şi a pleca nu pare să fie o problemă atât de mare. Pentru restul, sărăcia n-are decât să vină la pachet şi cu nefericirea.
Recomandările noastre
