Actriţa Reese Witherspoon, cunoscută mai ales pentru rolul Elle Woods din seria "Blonda de la drept" şi agentul Jim Toth s-au logodit, informaţia fiind confirmată în exclusivitate pentru UsMagazine.com. "Sunt extrem de fericiţi", scrie sursa citată.
Actriţa de 34 de ani, câştigătoare, în 2005, a premiului Oscar pentru Cea mai bună actriţă, în filmul "Walk the Line", şi Toth, 40 de ani, şi-au început relaţia în ianuarie anul acesta, la scurt timp după ce Reese s-a despărţit de Jake Gyllenhaal. Cei doi şi-au făcut publică relaţia în luna martie, în timpul unui weekend romantic pe care l-au petrecut în Ojai, California.
Toth este agent în cadrul Creative Artists Agency, din Los Angeles, iar Witherspoon este unul dintre clienţii firmei la care acesta lucrează, însă Jim nu este reprezentantul ei direct.
Reese Witherspoon a mai fost căsătorită cu actorul Ryan Phillippe, de care a divorţat după şapte ani de mariaj, în 2008. Ei împart acum custodia celor doi copii, fiica în vârstă de 11 ani, Ava, şi fiul acestora, Deacon, care are 7 ani. Mai mulţi apropiaţi ai artistei au declarat pentru UsMagazine.com că Toth este "deosebit de ataşat de copii lui Reese. Ava şi Deacon sunt foarte fericiţi alături de el".
Pentru că în ultima perioadă mai multe publicaţii anunţau logodna actriţei, fără ca vreuna dintre informaţii să fie confirmată, Reese a glumit pe seama zvonurilor, spunând că mama ei îi trimite aproape zilnic mesaje pe telefon prin care o întreabă dacă se căsătoreşte, toate acestea fiind desigur generate de cele scrise de presă.
"Ea este fără îndoială fericită, îndrăgostită şi hotărâtă să se stabilească la casa ei", a declarat un prieten al lui Reese Witherspoon pentru UsMagazine.com.