Brazii extremelor, de la artă eco la lux | FOTO

Brazii extremelor, de la artă eco la lux | FOTO

Din materiale reciclate sau din pietre preţioase şi aur, brazii cei mai populari din lume atrag mii de turişti în centrele marilor capitale.

Câteva mari oraşe din lume găzduiesc brazi de Crăciun din materiale ne convenţionale, cum ar fi spiţe de biciclete, recipiente din plastic reciclate sau sticle de bere ori modele extravagante, pline de cristale sau chiar aur şi pietre preţioase.

Astfel, moda brazilor naturali care împodobesc marile oraşe se stinge încetul cu încetul, iar artişti din Haifa, Sydney ori Shanghai, preocupaţi de protecţia mediului, vin cu alternative neconvenţionale: brazi din sticle de bere sau din plastic, reciclate, dar şi din leduri şi biciclete.

Bradul celor 5.000 de PET-uri reciclate, la Haifa

Spre exemplu, cel de-al treilea oraş ca mărime din Israel, Haifa, găzduieşte cel mai mare brad realizat din recipiente din plastic reciclate. Bradul a fost creat din nu mai puţin de 5.480 de PET-uri de artista şi designerul Hadas Itzcovitch şi de tatăl acesteia.

Aşezat în centrul oraşului, imensul ornament a fost creat pentru a le reaminti oamenilor de cele 5.000 de hectare de pădure care au pierit în incendiile de vegetaţie de anul acesta, dar şi pentru a le transmite un mesaj ecologic, potrivit declaraţiei artistei, preluată de presa internaţională. PET-urile care împodobesc bradul au fost colectate de rezidenţii din Haifa, "evrei, musulmani şi creştini", după cum îi descrie, pentru ziarul britanic "The Telegraph", Hadas Itzcovitch pe vo luntarii care au a jutat-o la realizarea proiectului.

Înalt de aproape 12 metri, bradul este iluminat printr-un sistem eficient de leduri. "Acest brad făcut din recipiente din plastic reciclate arată că putem trăi cu toţii în armonie cu mediul", a declarat unul dintre locuitorii din Haifa, care a contribuit cu câteva PET-uri la ineditul brad.

100 de biciclete sau sticle de bere în brad

Un brad de peste şapte metri înălţime, realizat în întregime din biciclete, una dintre multiplele decoraţiuni publice făcute din materiale reciclate. Aşa sună şi oferta australienilor pentru turiştii care vin de sărbători la Sydney. Bradul din spiţe, roţi, ghidoane şi altele poate fi văzut la centrul The Rocks. Realizarea lui a durat două luni, potrivit AOL News, iar bicicletele folosite au fost donate de o companie de reciclare. Bradul poate fi admirat doar până pe 28 decembrie când va fi dezmembrat şi dus la reciclat.

Considerată mereu inovatoare când vine vorba despre ambalarea produselor, compania de bere Heineken le-a pregătit şi ea o surpriză chinezilor. În centrul Shanghaiului tronează un imens brad realizat din 1.000 de sticle de bere.

Brazi luminaţi cu energie solară

Americanii au mers însă cel mai departe din punct de vedere ecologic, creând, în San Diego, un brad luminat cu energie solară.

Astfel, o fermă din San Diego unde se găsesc de vânzare brazi, ţine luminaţi copacii prin intermediul energiei solare captate printr-o staţie mobilă a companiei Stellar Solar. În plus, şi ferăstraiele folosite pentru a tăia brazii sunt acţionate tot cu energie regenerabilă.

Brazii luxului

Cel mai spectaculos brad din acest an a fost împodobit în centrul Hong Kongului de Swarowski. Înalt de 30 de metri, bradul plin de cristale ale celebrei case este un simbol al efervescenţei urbane, într-un peisaj al zgârie-norilor. Bradul este împodobit cu bucăţi din oglinzi argintii şi aurii în formă de romburi, ornate cu 20 de milioane de cristale, care atrag zilnic mii de vizitatori în piaţa centrală a oraşului.

De departe însă, cel mai scump brad din lume - în valoare de 11 milioane de dolari - poate fi admirat anul acesta în Abu Dhabi. Împodobit în faţa hotelului Emirates Palace, bradul are nu mai puţin de 131 de ornamente din aur, diamante şi safire, după cum a relatat site-ul telegraph.co.uk. Înalt de 13 metri - aşa cum a ţinut să precizeze managerul hotelului Hans Olbertz -, bradul ar putea să intre în Cartea Recordurilor în curând, mai ales că este cel mai costisitor din toate timpurile.

Ne puteți urmări și pe Google News