MTI aşteaptă ofertele "drumarilor" pentru 183 km de autostradă
- Adam Popescu
- 15 decembrie 2010, 01:42
Mult-aşteptatele anunţuri de licitaţie pentru construcţia Coridorului IV pan-european au fost publicate.
Ieri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat şi ultimele două licitaţii pentru tronsoanele de autostradă Timişoara-Lugoj şi Orăştie-Sibiu.
Oferte primite de Valentine's Day
În total este vorba despre proiectarea şi execuţia a circa 184 de kilometri de autostradă, valoarea totală estimată a contractelor fiind de 7,35 miliarde de lei (1,73 miliarde de euro - la un curs leu/euro de 4,24 - curs mediu estimat pentru anul viitor de Comisia Naţională de Prognoză).
Fondurile alocate pentru aceste lucrări sunt în proporţie de 85% de la Comisia Europeană, iar 15% partea guvernului. Lucrările de proiectare şi execuţie pentru cei 184 km sunt estimate la 30 de luni, de la data semnării contractelor, prevăzută pentru luna martie 2011. Astfel, la finele lunii septembrie 2013 am putea circula pe încă 183 km de autostradă. CNADNR aşteaptă ofertele pentru construcţia tronsoanelor Nădlac-Arad, Orăştie-Sibiu şi o porţiune din Lugoj-Deva până pe 14 februarie. Pentru cei 35 km de la Timişoara la Lugoj ofertele pot fi depuse de constructori până la 16 februarie 2011.
Standarde de cost, depăşite
Costurile pentru proiectarea şi execuţia unui km de autostradă depăşeşc cu mult standardele de cost prevăzute de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pentru construcţia de autostrăzi. În unele cazuri, valoarea estimată de reprezentanţii Companiei de Autostrăzi este dublă faţă de standardul de cost.
Totuşi, în standardul de cost nu sunt prevăzute cheltuielile pentru poduri, tunele, viaducte şi nici drumurile de legătură, explică oficialii de la Transporturi.
Mai mult, ei susţin că standardele de cost (6,1 milioane de euro pentru construcţia unui km de autostradă în zonă de munte, 5,05 milioane de euro în zonă de deal şi 3,86 milioane de euro în zonă de şes) nu au fost încă aprobate. 1,73 miliarde de euro este valoarea totală estimată pentru proiectarea şi execuţia celor 183 km de autostradă