Guvernul intenţionează să împrumute încă 7 miliarde de euro, cu ajutorul Erste şi Societe Generale

Guvernul intenţionează să împrumute încă 7 miliarde de euro, cu ajutorul Erste şi Societe Generale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va putea împrumuta în perioada următoare 7 miliarde de euro sau echivalentul în orice valută, prin intermediului programului-cadru de emisiuni de stat pe termen mediu, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, lansat în dezbatere publică.

Conform proiectului, statul se poate împrumuta în orice moment.

"Se aprobă programul-cadru de emisiuni de titluti de stat pe termen mediu "Medium Term Notes", în sumă maximă în orice moment de 7 miliarde euro (...)", se menţionează în proiectul actului normativ. Suma de şapte miliarde de euro poate fi atrasă în mai multe etape, care vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. "Caracteristicile fiecărei tranzacţii efectuate în cadrul programului, în ceea ce priveşte intermediarii tranzacţiei, sumele, maturităţile, valutele, precum şi alte elemente, după caz, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice", se arată în document.

Erste Group Bank AG şi Societe Generale, acţionarii majoritari ai BCR, respectiv BRD, vor administra programul, în calitate de aranjori. Datorii rostogolite

MFP s-a împrumutat şi săptămâna trecută, de pe piaţa locală, prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani. Sumă atrasă se ridică la 1,3 miliarde de euro, iar dobânda este de 4,8%.

Banii au fost folosiţi la achitarea unui alt credit, ajuns la scadenţă luni, 29 noiembrie. În prezent, România are încheiat un acord stand-by cu FMI, CE şi alte instituţii financiare. Împrumutul, în valoare de aproape 20 miliarde de euro, a fost accesat în primăvara anului trecut. Până în prezent, România a atras peste 70% din suma totală. Următoarea tranşă de împrumut de la FMI, în valoare de peste 860 milioane de euro, ar urma să fie virată în conturile BNR în luna ianuarie 2011, dacă România îşi va respecta obligaţiile asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale. Printre obligaţii se numără aprobarea până la finele acestui an a legilor salarizării unitare, a pensiilor şi a bugetului pentru 2011 . Totodată, autorităţile române au purtat discuţii cu experţii FMI, la ultima vizită la Bucureşti, care a avut loc în luna octombrie, pentru încheierea unui nou acord de precauţie. Negocierile nu au fost încă finalizate, dar semnalele transmise dau ca asigur noul acord.

Ne puteți urmări și pe Google News