Concediul lăsat pe ultima sută de metri, mai ieftin cu 30%

Concediul lăsat pe ultima sută de metri, mai ieftin cu 30%

Cei care şi-au păstrat vacanţa pentru ultimele luni ale anului se pot bucura de ofertele last minute. Printre cele mai atractive destinaţii se numără Egipt, Austria şi Ungaria.

O vacanţă contractată cu puţin timp înainte de plecare poate fi o alegere mult mai ieftină decât de obicei. Acest lucru se întâmplă doar în cazul rezervărilor last minute, devenite destul de populare în rândul românilor, care, contrar vesticilor, nu-şi planifică vacanţa cu mult timp înainte de momentul plecării.

Cei care vor să plece săptămâna aceasta în croazieră în Egipt, Iordania, Israel vor scoate din buzunar 299 de euro pentru opt zile pe mare (ofertă Dal Travel). Tariful include cazarea, pensiunea completă (trei mese şi trei gustări pe zi) şi accesul la toate facilităţile vasului (sală de fitness, piscină, bibliotecă). Însă plecarea este pe 25 noiembrie. Croazieră prelungită pe Nil, la preţuri de la 639 de euro Tot în Egipt, de data aceasta plecarea este de Moş Niculae, cei interesaţi pot contracta o vacanţă la Sharm-el-Scheikh, în regim demipensiune. Preţul: 339 de euro (ofertă Calibra Travel). Tariful include biletul de avion, transferurile, asistenţă turistică şi şapte nopţi cazare la un hotel de trei stele.

Cine dispune de mai mult timp liber în această perioadă poate opta pentru o croazieră pe Nil, de 12 zile, al cărei preţ este 639 de euro (ofertă J'Info Tours). Cazare pe uscat se face în hoteluri de patru stele, în regim demipensiune, iar vasul pus la dispoziţia turiştilor este clasificat la cinci stele. Tariful include şi biletul de avion pe ruta Bucureşti-Cairo şi retur.

Vacanţe în capitale europene

Pieţele de Crăciun sunt o mi nunăţie pentru turişti. Cei care nu şi-au făcut încă planuri de Sărbători, pot alege din ofertele last minute ale agenţiilor de turism. O vacanţă de două zile la Budapesta şi încă două la Viena costă 210 euro, turistul având incluse în preţ cazarea cu mic dejun la hoteluri de trei şi patru stele, transportul cu autocarul, plus ghid turistic (ofertă Christian Tour).

O altă capitală europeană, Roma, este în oferta last minute a agenţiilor de turism, pentru 254 de euro. Tariful include cazarea la un hotel de trei stele, transportul cu avionul şi trei nopţi de cazare cu mic dejun (ofertă Prestige Tours). Pentru următoarele trei sâmbete, Praga este în oferta last minute a tour-operatorilor la preţul de 199 de euro (ofertă Perfect Tour).

Pentru această sumă, turistul are asigurat transportul cu avionul, două nopţi de cazare la un hotel de trei stele în apropiere de centrul istoric al oraşului, şi micul dejun.

Cei care vor săptămâna viitoare să plece la Budapesta pot achiziţiona o vacanţă cu doar 260 de euro. Avionul, patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de trei stele sunt cuprinse în preţ. Pentru a beneficia de acest tarif, turistul trebuie să aleagă 29 noiembrie ca dată de plecare (ofertă Magic World Travel & Tour).

Ne puteți urmări și pe Google News