După 14 ani, mama şi tata sunt coborâţi de pe piedestal, iar în locul lor urcă prietenii şi vedetele. Explozia de nevoi şi de pretenţii îi chinuieşte şi pe copii, şi pe părinţi. Aflaţi cum să gestionaţi situaţia.

Prin natura "meseriei", părintele şi-ar ocroti şi proteja copilul tot timpul, controlându-i şi aprobându-i fiecare mişcare. De la o vârstă, însă, trebuie să o facă subtil, să se dea un pas în spate şi să-i lase adolescentului libertatea de a se descoperi, de a se reinventa şi chiar de a greşi.

Adolescenţa aduce modificări hormonale care se manifestă prin fluctuaţii emoţionale şi sensibilitate excesivă, nevoia de spaţiu privat, de experimentare şi de validare din partea grupului de prieteni. Adolescentul simte că este puternic şi atotştiutor, contestă autoritatea părinţilor şi chiar valorile care i-au fost transmise, iar deciziile lui iraţionale, toanele şi răzvrătirea extind criza asupra întregii familii.

"Azi s-ar săruta cu unul, mâine cu altul"

Carmen M. este mama unei fete de 14 ani despre care spune că este "rebelă, curioasă, încrezătoare, convinsă că poate muta munţii din loc cu degetul mic". Carmen spune că a fost încântată tot timpul de personalitatea puternică a copilului ei, dar că, la adolescenţă, se simte uneori depăşită de situaţie.

"Curiozităţile ei mă lasă uneori fără replică, pentru că vrea să ştie, de exemplu, cum ar fi să se sărute cu colegul de bancă, dar la fel de interesată este şi de un vecin de cartier şi, dacă ar fi după ea, s-ar întâlni cu amândoi în fiecare zi. Eu nu vreau să-i interzic foarte multe şi nici să o urmăresc la fiecare pas, dar nici nu o pot lăsa să se sărute azi cu unul, mâine cu altul, că mi-e frică să nu vrea mai mult pe urmă".

Comunicare şi studiu

Carmen a realizat că pentru un părinte trecerea de la copilărie la adolescenţă este la fel de dificilă ca pentru copil. "Este frustrant că nu-mi mai caută îmbrăţişările, că se închide în camera ei şi vorbeşte în şoaptă la telefon, că se simte ofensată când mă vede pe holul şcolii, că nu se mai bucură când mergem în concediu cu toată familia". Mama spune că un părinte de adolescent poate face faţă acestei perioade doar dacă înţelege foarte bine ce se întâmplă cu copilul.

"De când avea copilul 12 ani şi au început schimbările, am început să-mi cumpăr cărţi despre adolescenţă, am citit articole şi forumuri pe internet, iar seara îi făceam rezumate soţului, să fie şi el pregătit pentru furtunile ce a veau să vină. Şi ceea ce a contat mult a fost că am încurajat-o de mică să comunice cu noi, să ne spună tot, fără teama de consecinţe", povesteşte Carmen.

Nu încercaţi să-i aduceţi la stadiul de copii neputincioşi

Psihologul Maria Mate spune că este important ca părinţii să înţeleagă că schimbările pe care le aduce adolescenţa nu sunt un moft al copilului. "Mulţi părinţi nu reuşesc să vadă nimic dincolo de actele de nesupunere şi pretenţiile copilului lor şi reacţionează brutal, îngrădindu-i şi încercând disperaţi să-i readucă la stadiul de copii neputincioşi", a observat psihologul. De fapt, la această vârstă, tânărul are nevoie de libertate, de spaţiu privat, de înţelegere şi de respect.

Maria Mate le recomandă părinţilor să poarte discuţii raţionale cu fiul sau cu fiica lor, să nu le ţină prelegeri, ci să asculte ce au de spus şi să-i lase să tragă singuri concluzii, pe baza argumentelor.

De asemenea, spune ea, tinerii respectă mai uşor reguli pe care le-au negociat cu părinţii, decât cele care le-au fost impuse fără drept de apel.

"Nu aşteptaţi să afle de la şcoală despre droguri"

Psihologul le recomandă părinţilor să-şi informeze copiii cu privire la tentaţiile vârstei, să nu aştepte ca ei să afle de la şcoală sau de la prieteni despre sex, etnobotanice, alcool.

"Discutaţi cu ei aceste aspecte, urmăriţi documentare împreună, daţi-le să citească articole cu date concrete, de la specialişti!". Oricâtde greu ar fi pentru părinţi, este indicat ca adolescenţilor să le fie permis să decidă pentru ei. "Lăsaţi-le libertatea să greşească, dar doar după ce v-aţi asigurat că ştiu care pot fi consecinţele faptelor lor".

Una dintre cele mai mari frustrări de care are parte părintele este în momentul în care copilul îl îndepărtează, când nu vrea să fie ajutat, sfătuit şi nici să mai împărtăşească ceva părintelui. "Când vă respinge, îndepărtaţi-vă, dar nu mergeţi prea departe, în aşa fel încât să ştie tot timpul că, la nevoie, sunteţi acolo!", este sfatul psihologului. "Tinerii respectă mai uşor reguli pe care le-au negociat cu părinţii, decât pe cele care le-au fost impuse fără drept de apel. Lăsaţi-le libertatea să greşească, dar doar după ce v-aţi asigurat că ştiu care pot fi consecinţele faptelor lor" MARIA MATE, psiholog